Strada Apostol Andrei din Oradea ar putea fi redeschisă traficului auto pe 21 iulie, cu aproape două săptămâni mai repede faţă de termenul limită stabilit pentru încheierea lucrărilor pentru data de 1 august.
Constructorii au finalizat înlocuirea reţelelor de canalizare pluvială, subtraversarea străzii cu reţelele de gaz şi lucrează la montarea bordurilor.
"După finalizarea lucrărilor de bordurat, constructorii vor trece la turnarea stratului de asfalt. Tronsonul afectat de lucrări va fi deschis circulaţiei pe ambele sensuri, cel mai probabil pe 21 iulie", a declarat pentru BIHOREANUL viceprimarul de Oradea, Teofil Filimon.
Executantul lucrărilor şi-a propus să închidă şantierul lunea viitoare. "Dacă va fi nevoie, constructorii vor executa lucrările de asfaltare peste weekend", a spus viceprimarul.
Lucrările de reabilitare a străzii Apostul Andrei sunt executate de firma Drumuri Orăşeneşti, în baza contractului cadru de întreţinere de străzi, şi vizează tronsonul delimitat de podurile Decebal şi Centenarului.
Pe durata şantierului, traficul auto în zonă a fost restricţionat. Pe tronsul delimitat de Bulevardul Decebal și strada Tarcăului, circulația, pe ambele sensuri, este limitată la o viteză de 30 km/h.
În continuare, spre zona centrală, pe tronsul delimitat de străzile Tarcăului și Szigligeti Ede, circulația auto se desfășoară pe un singur sens de mers dinspre Podul Decebal către Podul Centenarului (foto jos).