Constructorii nu ţin cont de caniculă. Angajaţii asocierii reprezentate de Drumuri Orăşeneşti lucrează zi-lumină pentru a termina înainte de sfârşitul anului reabilitarea Pieţei Unirii.

"Lucrările de infrastructură, cuprinzând de la reţele până la placa de beton pe care va fi montată piatra cubică, sunt finalizate în proporţie de 70%. La fel, restaurarea ansamblului Duiliu Marcu din centrul pieţei este finalizată în proporţie de 40%, iar montarea pietrei în procent de 45%", a declarat viceprimarul Mircea Mălan, joi, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la faţa locului.

Potrivit edilului, după turnarea plăcii de beton pe porţiunea de piaţă dinspre Palatul Vulturul Negru şi strada Vasile Alecsandri, municipalitatea va cere constructorilor italieni să suplimenteze numărul pietrarilor, pentru a intensifica ritmul lucrărilor.

Joi, meşterii italieni aveau deja delimitat platoul în formă circulară de la intersecţia Pieţei Unirii cu strada Vasile Alecsandri şi se pregăteau să treacă la pietruirea acestuia. "În centrul acestui cerc a fost montat un mecanism subteran în care iarna va veni fixat bradul de Crăciun. Vara, mecanismul va fi acoperit cu un capac. Platoul va fi înconjurat cu elemente din piatră care vor putea fi folosite ca bănci. Aici se vor putea găzdui expoziţii de artă plastică sau vor putea fi amplasate panouri pe care vor fi prezentate proiecte ale municipalităţii", a spus viceprimarul.

Rece ca piatra

Potrivit edilului, varianta dalării pieţei cu piatră trani, de culoare albă, şi porfir de culoare brun-roşcat, este mult mai potrivită decât asfaltarea, atât din punct de vedere estetic, cât şi al confortului.

Angajaţii Drumuri Bihor, firmă aleasă anume pentru că nu este implicată în proiectul de reabilitare al Pieţei Unirii, au măsurat miercuri la ora 17, cu un termometru special, temperaturile degajate de asfaltul din Piaţa Ferdinand, respectiv piatra trani şi porfirul din Piaţa Unirii. Măsurătorile s-au făcut la acelaşi interval de timp în trei locuri diferite, la o înălţime de 80 centimetri faţă de sol.

Concluzia este că asfaltul degajă temperaturi cu 10-12 grade Celsius mai mari decât piatra. Dacă, pe o căldură de peste 34 grade Celsius la umbră, şoseaua din faţa Teatrului Regina Maria degaja temperaturi între 62,5 şi 65 grade Celsius, pe suprafeţele de porfir temperaturile variau între 54 şi 56,5 grade Celsius, iar pe cele acoperite cu trani erau de 52,3 - 53,2 grade Celsius.

Acesta este şi unul dintre motivele pentru care municipalitatea va dala Piaţa Independenţei nu doar până la limita Palatului Vulturul Negru, ci până la intersecţia cu Parcul 1 Decembrie. "Pavajul va fi făcut la un nivel de calitate care să nu pună niciun fel de problemă doamnelor pe tocuri, aşa cum se întâmplă pe strada Republicii", a spus Mălan.

La refăcut...

În ceea ce priveşte lucrările de reabilitare a ansamblului Duiliu Marcu, constructorii municipalităţii au îndepărtat plăcile de pe soclul statuii lui Mihai Viteazul, care urmează să fie acoperită cu blocuri de granit, lucrează la refacerea coloanelor care îl înconjoară şi vor reabilita gardul de piatră ce delimitează ansamblul. "Statuia lui Mihai Viteazul va fi supusă unor lucrări de igienizare odată cu sferele de piatră din faţa Primăriei. Acestea au fost reparate de-a lungul anilor pe porţiunile ciobite şi vor trebui refăcute", a spus Mălan.

Viceprimarul a mai spus că în piaţă vor fi amplasate patru fântâni arteziene înconjurate de elemente din piatră care vor putea fi folosite şi pe post de bănci, va exista un platou deschis rezervat spectacolelor, vor fi montate două cişmele cu apă în laturile dinspre Palatul Vulturul Negru şi Biserica cu Lună şi vor fi aduse bănci, stâlpi de iluminat şi coşuri de gunoi personalizate.

Amplasamentul va fi umbrit de 137 de arbori de mică înălţime, pentru a nu acoperi faţadele clădirilor din jur, dar cu coronament bogat, ca să ofere umbră trecătorilor. "Copacii vor fi plantaţi gata crescuţi", a declarat Mălan.

Finalizare în decembrie

Lucrările de reamenajare a Pieţei Unirii, în valoare de 18,9 milioane lei, sunt realizate de o asociere de firme reprezentată de Drumuri Orăşeneşti, Electro Construct Sildac, Porfido Edarte Conzortio Stabile, Europorfidi, Imsaurisa şi Gardener. Acestea implică printre altele transformarea în zonă pietonală a spaţiului delimitat de străzile Primăriei şi Alecsandri, devierea traficului auto prin faţa Palatului Episcopal Greco-Catolic, pavarea cu porfir a întregii zone, lărgirea pietonalului cu circa 10.000 metri pătraţi şi mutarea staţiilor de tramvai faţă în faţă, în dreptul Podului Ferdinand.

Proiectul mai prevede modernizarea sistemului de iluminat prin montarea a 56 de stâlpi cu corpuri de iluminat economicoase de tip LED, înlocuirea a 39 de bănci, 22 coşuri de gunoi şi două rastele pentru biciclete, remodelarea spaţiilor verzi şi a vegetaţiei, introducerea în canale tehnice a cablurilor care acoperă în prezent faţadele clădirilor şi restaurarea elementelor artistice ale ansamblului arhitectural-sculptural proiectat de arhitectul Duiliu Marcu în 1926.