Municipalitatea orădeană continuă campania de stârpire a muștelor și a țânțarilor începută în primăvară. În intervalul 5 – 14 august au fost programate patru tratamente de dezinsecție.

„În luna august vor fi desfășurate lucrări de dezinsecție și tratamente fitosanitare, în scopul reducerii disconfortului creat de insecte (țânțari, muște etc.) și pentru menținerea sănătății vegetației din oraș”, a transmis marți Primăria Oradea, printr-un comunicat de presă.

În plus, pentru același interval, au fost programate trei tratamente fitosanitare pentru arbori și arbuști, inclusiv castani și platani.

„Activitățile vor fi realizate prin tratamente la sol, în zonele publice, pe spațiile verzi și cursurile de apă de pe raza municipiului Oradea”, se menționează în comunicat.

Stropirile repetate vizează reducerea populației de insecte și protejarea vegetației urbane.

„Produsele utilizate, Cymina Super pentru combaterea țânțarilor adulți și Vectobac WG pentru larve, sunt avizate de Ministerul Sănătății și incluse în Registrul Național al Produselor Biocide”, se menționează în comunicatul Primăriei. Ambele substanțe fac parte din grupele de toxicitate Xi și Xn, fiind conforme cu normele de profilaxie sanitară umană.

Programul exact al tratamentelor împotriva insectelor urmează să fie stabilit în funcție de condițiile meteorologice.

„În cazul apariției unor condiții meteo nefavorabile, lucrările vor fi reprogramate pentru o perioadă imediat următoare, care va fi comunicată public”, a transmis Primăria Oradea.

Municipalitatea le-a recomandat orădenilor să nu se apropie de utilajele aflate în acțiune și să nu staționeze în zona de pulverizare a soluțiilor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!