Partidele din USL Bihor nu l-au curtat pe deputatul Ştefan Seremi, ex-preşedintele PDL Bihor. Deşi democrat-liberalul afirma miercuri că a fost ofertat de toate partidele, inclusiv aliaţii din USL, respectiv PNL, PSD şi PC, reprezentanţii filialelor bihorene ale celor trei partide au negat vineri la unison faptul că ar purta negocieri cu Seremi.

Liberalul Cornel Popa, social-democratul Ioan Mang şi conservatorul Traian Bogdan au declarat în cadrul unei conferinţe de presă că nici măcar nu au discutat cu democrat-liberalul pe această temă. "Vă asigur că preşedintele PSD Bihor şi, sunt convins, nimeni din conducerea filialei, nu a avut consultări cu domnul Seremi", a declarat Ioan Mang, liderul PSD Bihor.

Poziţia social-democratului este întărită şi de prim-vicepreşedintele PC Bihor, Traian Bogdan. "Ştiu că a spus că ar fi fost ofertat de mai multe partide, dar eu personal, şi nici domnul Bodea (nr Traian Bodea, preşedintele PC Bihor) nu l-am căutat", a spus Bogdan.

La rândul său, Cornel Popa a dat de înţeles că PNL Bihor nu are niciun interes să îl curteze pe Seremi. "La peţit, este un anumit sens, dacă mă înţelegeţi... Nu o să stricăm noi tradiţia", a spus liberalul. Popa se aşteaptă ca democrat-liberalul să nu se reorienteze politic înaintea alegerilor din noiembrie.

"Deocamdată eu iau de bună declaraţia dumnealui că regretă faptul că pleacă din PDL, că va rămâne independent şi că până la alegeri nu va opta pentru un partid sau altul", a spus liderul PNL Bihor.

În ciuda poziţiei tranşante cu privire la curtarea ex-preşedintelui PDL Bihor, aliaţii nu îi trântesc însă uşa în nas deputatului Ştefan Seremi. "Eu cred că pentru a da un răspuns concludent dacă l-am primi sau nu ar trebui să apară o cerere de adeziune către un anumit partid din USL şi apoi ne vom da cu părerea", a spus, rezervat, Cornel Popa.

Aliaţii din USL Bihor au spus că, potrivit recomandărilor copreşedinţilor alianţei, Crin Antonescu şi Victor Ponta, vor analiza atent primirile de noi membri, "de la caz la caz", şi vor evita înregimentările în bloc.