După nici un semestru, echipa Ponta II seamănă tot mai fidel sterpului cabinet MRU şi jenantelor guverne Boc în care au coabitat - că tot e la modă cuvântul - infatuaţii (alde Baconski) cu escrocii (gen băieţii deştepţi ai lui Videanu), cu găinarii (Botiş, Ridzi), semidocţii (Pogea) şi analfabeţii sadea (Igaş).
Reuşitele actualilor miniştri în spolierea bunurilor publice încă nu au fost probate, dar pare doar o chestiune de timp până ce pesedişti ca Niţă (energie), la fel ca liberalii lui Ruşanu (stăpânii asigurărilor), se vor plânge că procurorii le fac dosare politice.
Asemănările sunt decelabile şi în ce priveşte mediocritatea, ba chiar submediocritatea unor miniştri. Încă n-a priceput nimeni cu ce se ocupă Şova la Ministerul "Marilor Proiecte", Nicolăescu face boacăne la Sănătate mai abitir decât în guvernarea Tăriceanu, iar Bănicioiu la Tineret şi Sport este, pur şi simplu, o glumă fără poantă.
Cel mai vizibil numitor comun între cabinetul Ponta II şi cele precedente e însă aroganţa, iar asta începând cu Ponta însuşi. Fără simţul ridicolului şi în pofida vârstei încă juvenile şi a figurii de pisic inocent, ambiţiosul premier pozează într-un smerit şi înţelept Tătuc al poporului şi Pacificator al naţiunii de fiecare dată când i se cere să explice de ce o pune şefă la DNA pe Kovesi sau de ce nu cutează să explice Europei că anul trecut n-a existat nicio lovitură de stat. În schimb, dacă îi pune cineva la îndoială ideile de guvernare nu rareori trăsnite, premierul nu admite replică, de parcă economia ar fi domeniul în care e cu adevărat "dottore".
O concurenţă serioasă îi face Liviu Dragnea. Spre deosebire de celălalt vicepremier, Oprea (răs-reevaluatul general-izmană), retras în silenzio stampa, Dragnea îl concurează pe temutul Cozmâncă din epoca Năstase, chit că rezultatul zelului său în ce priveşte, de pildă, regionalizarea poate arunca România într-un haos încă şi mai costisitor decât au făcut-o toate guvernele de până acum la un loc.
Lăcomiei, amatorismului şi tupeului li se adaugă o altă boală care a caracterizat cabinetele PDL: răsturnarea democraţiei prin prevalenţa Guvernului asupra Parlamentului. Dacă pe senatorii şi deputaţii pedelişti care nu aveau voie nici măcar să se dezlipească de scaune la votarea moţiunilor de cenzură îi ironizau (pe bună dreptate!) că sunt nişte manechine şi atât, parlamentariii USL au ajuns, majoritatea, la aceeaşi concluzie anapoda, că trebuie să lase Guvernul "să lucreze" cum ştie, cum vrea, cum poate.
Aşa stând lucrurile, USL-iştii s-ar putea dezmetici abia când românii le vor trânti, prin neparticipare, şi proiectul noii Constituţii, şi - implicit - pe cel al regionalizării, cele mai importante obiective de pe agenda guvernării. Poate doar aşa, dacă faimosul cvorum le va lipsi din nou, guvernanţii vor pricepe că românii nu le-au dat puterea s-o folosească abuziv, nici ca să se îmbuibe ca tâlharii dinaintea lor, nici să se joace cu ea ca inconştienţii.