Recent a apărut culegerea "Naşterea şi patologiile unui partid" (329 pagini), cu mărturii "din culisele" USR. Scriitori, ex-jurnalişti, IT-işti, psihologi, jurişti dezvăluie tarele grupării din care au plecat ori au fost evacuaţi. Un partid născut speranţă, dar grav discreditat de personaje ca Barna, Ghinea, Năsui, Drulă, aparent "oameni noi", în realitate, după cum îi descriu foştii camarazi, ahtiaţi după putere.
Între mărturisitori, şi scriitorul orădean Mircea Pricăjan. Testimonialul său, "Iluzii necesare", subliniază inadecvarea şi ipocrizia USR-iştilor orădeni care, în 2017, când PSD ameninţa să scoată România din Europa, căutau să-şi şubrezească viitorii adversari liberali locali (care, culmea, ar fi vrut să şi-i facă în 2020 aliaţi în consilii). Povestind despre prima şedinţă de partid, Pricăjan se declară "frapat" că "discuţiile nu aveau legătură cu lucrurile care mă împinseseră acolo", în sediul USR din Oradea. "Se discuta despre... bugetarea participativă. Aşteptam să se ajungă la treburile serioase. La Dragnea şi Dăncilă, şi Tudorel Toader, şi Iordache, şi toţi ceilalţi din cauza cărora România risca un avertisment din partea UE".
În scurt timp, arată autorul, "USR Oradea, cel puţin, a devenit partid politic în tradiţionalul sens românesc al cuvântului. S-a văzut clar la rundele următoare de alegeri interne. După prima la care am participat, m-am simţit de-a dreptul jignit. Era atât de sfruntat aranjamentul ăla că, în condiţii normale, unul dintre candidaţi (fost strateg PSD în perioada marşurilor noastre îngheţate) n-ar fi avut vreo şansă nici măcar la un post de curier. A ajuns însă, prin votul colectivului userist, vicepreşedintele filialei. De aici până la scrierea demisiei mele n-a fost decât un pas". Numele strategului nu e consemnat, dar orădenii îl pot recunoaşte pe Flavius Bunoiu, care pe Facebook se recomandă jurnalist.
Mărturia scriitorului orădean e una dintre cele mai pudice, autorul învinuindu-se pe sine pentru nepotrivirea cu un partid prea asemănător cu "PSD-PNL-aceeaşi-mizerie". Celelalte prezintă însă copios intestinele sectei: lăcomie, alergie la democraţie, cenzură, delaţiune, minciună şi chiar hoţie, corupţie. "Un partid obsedat de resurse şi de bani", rezumă un ex-deputat USR.
Ce m-a frapat pe mine e, însă, lipsa referirilor la rezultatele USR-iştilor de prin guvern şi primării, indiciu că interesului public i-a prevalat perpetuarea în funcţii a şefilor partidului. Detaliul conţine, cred, una din explicaţiile faptului că în Bihor gruparea nu şi-a impus primari (care să-şi facă acum, la doi ani după alegerile locale, un prim bilanţ), iar în ţară puţinii edili USR-işti sunt departe de a-şi "salva" alegătorii (cum se lăudau în campanii).
Concluzia e pe cât de decepţionantă, pe atât de inevitabilă: după noul eşec, niciun partid nu mai poate fi investit cu speranţe. Rămân doar principiile şi pe ici, pe colo, câţiva indivizi care demonstrează prin fapte că nu le sunt doar lozinci de urlat în vuvuzele.