Mică, dar vioaie. Cam aşa ar putea fi percepută echipa USR având în vedere că nu mai puţin de şapte parlamentari i s-au alăturat preşedintelui Nicuşor Dan în vizita făcută luni la Oradea, cu prilejul deschiderii cabinetului deputatului de Bihor, Silviu Dehelean.

Atenţi la cetăţean

Preşedintele USR a folosit această ocazie pentru a susţine o conferinţă de presă în care a vorbit despre cele „două misiuni” ale partidului, şi anume să aducă în politică „oameni noi şi competitivi” şi „să preia problemele cetăţenilor în politică pentru a le găsi o soluţie”.

În acest context, Nicuşor Dan a pomenit despre proiectul „Fără penali în politică”, prin care USR urmăreşte modificarea Codului Penal aşa încât persoanele condamnate pentru mai multe infracţiuni decât în prezent să nu mai aibă acces, un număr de ani, la funcţii publice, această sancţiune trebuind să fie cuprinsă în Codul Penal ca una complementară condamnării la închisoare, cu executare sau cu suspendare.

Tot pentru a ilustra preocuparea USR de a rezolva problemele cetăţenilor, Nicuşor Dan a mai amintit proiectul unui deputat de a reglementa calitatea alimentelor aşa încât acestea să conţină cât mai puţine substanţe chimice dăunătoare, dar şi reuşita USR de a fi blocat, cel puţin deocamdată, o Ordonanţă a Guvernului Cioloş privind managementul sanitar astfel încât concursurile pentru posturi de manageri ai spitalelor să nu fie rezervate exclusiv universitarilor ori medicilor, ci să fie deschise şi altor specialişti, din afara universităţilor.

Nicuşor Dan a fost completat, pe rând, şi de alţi colegi, precum Cosette Chichirău (deputat de Iaşi), Oana Bîzgan (deputat de Bucureşti), Lavinia Cosma (deputat de Mureş), Lucian Stanciu (deputat de Bacău), care au vorbit despre diverse proiecte trecute prin comisiile parlamentare din care fac parte (de Buget, de Politici Economice, de Apărare), dar şi că au venit la Oradea pentru a-l susţine pe colegul de aici, Silviu Deheleanu.

De altfel, acesta a fost lăudat pentru faptul că, în calitate de membru al Comisiei Juridice a Camerei, a avut o contribuţie importantă la proiectul partidului de modificare a Codului Penal penru a ţine deoparte de politică persoanele care au săvârşit infracţiuni.

Se caută candidat

Remarcând faptul că Oradea este condusă de un primar liberal, lucru despre care a spus că este bun, senatorul Cristian Ghica (de Bucureşti), care este şi secretarul general al partidului, a spus că deputatul Silviu Dehelean mai are o sarcină, şi anume să dezvolte filiala cu scopul ca rezultatele pe care le va obţine la următoarele alegeri locale să fie cât mai bune, inclusiv la Primăria Oradea.

„Ne aşteptăm ca la următoarele alegeri să avem pregătită o concurenţă mare şi cât mai serioasă la actualul primar”, a spus secretarul general al USR, directiva sa fiind acceptată de preşedintele organizaţiei judeţene, Cristian Rusu, care a spus că are noutăţi despre activitatea acesteia, dar le va prezenta cu o altă ocazie, de data aceasta dorind să le dea posibilitatea colegilor de la centru să se exprime.

Cioloş, discuţie închisă

Pe de altă parte, răspunzând întrebărilor presei, preşedintele USR a dat de înţeles că discuţiile cu privire la „înrolarea” fostului premier tehnocrat Dacian Cioloş în acest partid sunt închise, chiar dacă a precizat că acesta ar avea uşile deschise, la fel ca orice altă persoană.

„Au fost explicate foarte clar şi de multe ori (n.r. – discuţiile despre înscrierea lui Cioloş în USR). Nimeni nu poate să interzică niciunei persoane care îndeplineşte condiţiile de a intra în USR să intre în USR, şi pentru oricine doreşte acest lucru decizia de a intra în USR îi aparţine”, a spus Nicuşor Dan.

Cum se ştie, în USR majoritatea membrilor ar fi de acord ca fostul premier să le fie coleg, dar Cioloş a cerut ca Nicuşor Dan şi alţi şefi ai partidului să nu-i mai folosească numele, deoarece pentru el acest subiect este închis, în contextul în care, înainte să facă precizarea, preşedintele formaţiunii respinsese această idee.

Liber la audienţe

Deputatul de Bihor Silviu Deheleanu a făcut cunoscut că şi-a deschis cabinet parlamentar, care va funcţiona în sediul fostului său birou notarial din strada Republicii nr. 3-5 (în curtea interioară a complexului Mercur).

De altfel, cetăţenii se vor putea adresa cabinetului său după un program stabilit între orele 15.00 – 17.00 în zilele de luni, miercuri şi vineri (vinerea audienţele acordându-le chiar Dehelean), respectiv între orele 10.00 – 12.00, în zilele de marţi şi joi.

În fine, deputatul Silviu Dehelean a spus că poate fi contactat şi pe propriul site, www.silviudehelean.ro, pentru a-i semnala orice fel de problemă, indiferent că ţine de administraţia centrală ori locală sau de legislaţia ce se cere schimbată ori de abuzuri ale autorităţilor.