Modificările legislative de la sfârșitul anului trecut, care obligă distribuitorii de energie electrică și gaz să racordeze gratuit consumatorii la rețele, au dublat peste noapte numărul cererilor.

Proprietari de imobile din Oradea și Bihor care până de curând ezitau să își tragă utilitățile din cauza costurilor usturătoare au profitat de ocazie. „Din octombrie 2020 până astăzi, adică în doar cinci luni, numărul solicitărilor a fost egal cu cele preluate în tot anul 2019”, spune directorul Distrigaz Vest, Mircea Lazăr. Situație valabilă și pentru Electrica...

La lumina lumânării...

La nici 18 kilometri de Oradea, Julia Lukács (foto), proprietara unei case de pe marginea șoselei spre Săcădat, trăiește de 15 ani fără curent. Moștenire de familie, imobilul construit în 1956 nu a fost racordat niciodată la electricitate. „Folosesc cam trei ore pe zi un generator care consumă un litru de benzină pe oră. Mai mult nu îmi permit. A fost când am plătit și 1.500 lei pe lună”, spune Julia.

Femeia a cheltuit până acum banii de un apartament în Oradea pe combustibil, ulei, acumulatori și cele patru panouri solare, pentru că „tot timpul se strică ceva”. Familia trăiește spartan: „Folosesc televizorul rar, iarna opresc frigiderul și spăl de mână, pentru că generatorul nu «duce» mașina de spălat. Țin în priză doar hidroforul”.

„Efectuați prin forțe proprii...”

Familia Lukács a făcut primele demersuri de racordare la rețea în anii ʼ90, urmate de zeci de reveniri. Primăria Săcădat și Electrica Distribuție n-au avut niciodată fonduri pentru extinderea rețelei. „În funcție de bugetul pe anul în curs se va încerca rezolvarea favorabilă a problemei dumneavoastră”, au transmis „diplomatic”, an după an, reprezentanții administrației locale.

Reprezentanții Electrica au fost mai categorici. „Unitatea noastră nu dispune de fonduri pentru alimentarea cu energie electrică a gospodăriilor izolate”, au transmis aceștia, menționând în încheiere că „vă recomandăm să efectuați această lucrare prin forțe proprii”.

Familia Lukács nu și-a permis, însă, niciodată o astfel de investiție. „O firmă mi-a cerut 40.000 euro pentru 600 metri de rețea. N-am avut banii ăștia”, zice Julia.

Să se facă lumină!

La sfârșitul anului trecut, lucrurile s-au schimbat radical. Reglementări succesive, pornite din vremea fostei guvernări PSD, ultimele prevăzute de Ordinul 17/10.03.2021 al președintelui ANRE, obligă Electrica Distribuție să-și asume toate costurile cu proiectarea și extinderea rețelelor până la limita de proprietate a solicitanților. Lungimea traseului poate ajunge și la 2,5 kilometri.

Lucrările sunt finanțate de operator și decontate din tariful de energie electrică plătit de toți consumatorii. „Solicitantul depune o cerere tip, cu extras CF că este proprietar, autorizație de construire care dovedește că nu racordează o parcelă goală și altele, iar de restul se ocupă distribuitorul”, spune un angajat al Electrica.

În loc de zeci de mii de euro, consumatorului îi revin doar costurile instalației interioare, care pot fi și de câteva mii de lei, precum și tarifele de avizare și punere în funcțiune, de câte 80 lei.

În noiembrie, cel târziu...

În cazul gospodăriei din Săcădat, demersurile au ajuns în stadiul obținerii avizelor de la Romtelecom, Transgaz și alți operatori, după care Electrica Distribuție va scoate lucrarea la licitație. „În noiembrie, cel târziu, ar trebui să fie gata”, spun specialiștii.

Confruntați cu dublarea cererilor de racordare, operatorii își văd bugetele pentru investiții topindu-se. „ANRE va trebui să vină cu soluții, altfel numărul consumatorilor fericiți de extinderea rețelei va fi depășit de cel al persoanelor nemulțumite de lipsa banilor pentru reabilitarea celei existente”, avertizează energeticienii.

Pentru început, consumatorii prea grăbiți să aștepte derularea licitațiilor Electrica își pot angaja firme autorizate dispuse să lucreze la tarifele ANRE, urmând să își recupereze banii de la operator în rate egale timp de cinci ani.

3.000 de racorduri pe an!

Într-o situație similară sunt și distribuitorii de gaze naturale, reglementați prin Ordinul ANRE 18/2021. „Pentru consumator totul este gratis”, confirmă directorul Distrigaz Vest, Mircea Lazăr.

Confruntată cu o avalanșă de cereri de racordare, societatea a și suspendat preluarea acestora timp de o săptămână, până pe 7 aprilie, pentru a se pune la punct cu noile proceduri. Joia trecută, la reluarea programului cu publicul, orădenii au depus într-o singură zi 20 de cereri de racordare, iar vineri fenomenul s-a repetat. Și pare să fie doar începutul.

Dacă în ultimul an portofoliul de clienți casnici și non-casnici ai operatorului a crescut cu circa 10%, de la 12.640 la 14.040 consumatori, reprezentanții Distrigaz se așteaptă ca anul acesta numărul cererilor de racordare să explodeze. „Estimăm să finanțăm 2.500 - 3.000 de racorduri noi, ceea ce reprezintă aproximativ 65% din bugetul pentru investiții”, spune directorul.

De altfel, societatea va scoate la licitație luna aceasta proiectarea racordurilor de pe străzile unde are deja rețele, pentru a putea trece cât mai curând la realizarea lor. Reprezentanții Distrigaz își doresc finalizarea lucrărilor în cel mult doi ani.

Urgentare și... penalizare

La fel ca în cazul Electrica, în situația în care solicitantul dorește să treacă mai repede pe gaz, pe lângă costurile de circa 800 euro pentru achiziția unei centrale decente și aproximativ 600 euro pentru realizarea instalației interioare, clientul își poate asuma cheltuielile de racordare.

Consumatorul își face lucrarea cu o firmă autorizată, după care își recuperează investiția în rate egale timp de cinci ani, începând de la data la care a deschis robinetul de gaz. Termenul a fost stabilit anume. Pentru a limita cererile neserioase, una dintre puținele prevederi în favoarea distribuitorului de gaz din Ordinul 18 obligă solicitantul să pună în funcțiune instalația interioară în cel mult 180 de zile de la data la care aceasta a fost racordată la rețea.

În caz contrar, consumatorul va datora distribuitorului penalități de 0,5% din valoarea lucrărilor pentru fiecare zi de întârziere până la nivelul cheltuielilor pe care le-a făcut firma cu racordarea noului client. Oricum, în avantaj net față de miile de oameni care au plătit până de curând din banii lor taxe și tarife de zeci de mii de lei pentru racordări la curent și gaz care azi sunt... la promoție!


RETRAGEREA TERMOFICĂRII
Liber la gaz!

Obligativitatea extinderii rețelelor de gaz pe cheltuiala distribuitorilor vine în contextul în care în Oradea Consiliul Local a hotărât, încă din 2018, retragerea operatorului de încălzire centrală, Termoficare, de pe străzile cu case unde are prea multe pierderi și prea puțini consumatori pentru a lucra în profit, iar Distrigaz a introdus rețele de gaz.

„Lucrăm împreună cu Primăria și Distrigaz la un protocol care va stabili zonele din care vom ieși. Acolo unde operatorul de gaz are rețele, vom anunța consumatorii cu privire la intenția noastră de a ne retrage într-un interval de timp suficient pentru a-și găsi alt furnizor de servicii”, spune directorul comercial al Termoficare, Dan Crețu (foto).

Conducerea societății a analizat peste 80 de zone din oraș și ia în calcul pentru anii următori închiderea totală sau renunțarea la unii consumatori în cazul a 30 de puncte termice.

Lista este deschisă de 13 puncte termice cu cea mai slabă rentabilitate. Societatea ar închide PT 825 (zona străzii Sucevei), 824 (Nicolaus Olahus), 509 (Poieniței), 809 (Ion Buzoianu), 902 (Rimanóczy Kálmán) și 200 (Slănicului).

Pe lista punctelor termice care vor renunța doar la o parte din consumatori se numără 862, care nu va mai deservi străzi ca Zlatnei și Cloșca, 405 (Olteniei, Gheorghe Doja), 303 (Nicolae Jiga, Bicazului, Rovine, Brașovului), 308 (Janus Pannonius), 304 (Remenyik Sándor), 215 (Ecaterina Teodoroiu) și 506 (Poieniței, Constantin Brâncoveanu).