Imaginaţi-vă un domn pe la 30 de ani care merge la chioşc şi cumpără primul număr al BIHOREANULUI. Are poza unui bebeluş pe prima pagină şi un titlu emoţionant: "Trăieşte, puiul mamii!". Îşi face un obicei din a ne citi, săptămână de săptămână. Timpul trece, se însoară, face rate, îşi cumpără o locuinţă, călătoreşte prin ţări străine. I se nasc copiii, merge la biserică şi la meciuri. Iar în fiecare săptămână cumpără BIHOREANUL...
Între timp, copiii i-au plecat la facultate. Anii şi kilogramele s-au depus peste el şi soţia lui. Viaţa, cu bune, cu rele, şi-a urmat cursul. În lunea aceasta merge la chioşc, cu masca pe figură şi cu mănuşi, să cumpere ziarul favorit. BIHOREANUL cu numărul 1000. E o rutină ce ţine de aproape 20 de ani.
A trecut o viaţă de om de când suntem aici pentru voi. Ştiu, mulţi zic că "e greu cu ăştia de la BIHOREANUL". Dar, gândiţi-vă, poate fără noi ar fi de-a dreptul imposibil. În astfel de vremuri de molimă, nu-i timp de sărbători, pişcoturi şi şampanie. Şi totuşi, credem noi, nici de colivă şi lumânări...
De 1.000 de ori v-am povestit tot ce e important prin Bihor. Iar dacă voi veţi mai vrea să ne citiţi, o să vă mai spunem de încă cel puţin 1.000 de ori ce-i nou prin împrejurimi, cine face ce, când, cum şi de ce, câteodată şi cine cu cine. Numai să aveţi răbdare şi să fim cu toţii sănătoşi!
Petrecerea asta de 1.000 de numere a BIHOREANULUI nu s-a anulat. Doar se amână puţin, mai pe toamnă, când împlinim 20 de ani. Vinul e la rece, meniurile sunt verificate, muzicanţii fac repetiţii.
Vă îmbrăţişăm pe toţi de 1.000 de ori, de drag şi în ciuda virusului!