La solicitarea DGASPC Bihor, Ministerul Muncii a aprobat zilele trecute o finanțare de 19,5 milioane de lei pentru realizarea unui nou complex cu câteva căsuțe în Ghiorac, pentru adulții cu dizabilități care se află acum în centrul de pe domeniul Cighid. 

19,5 milioane de lei 

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a semnat un ordin privind finanțarea mai multor investiții pentru centre de zi și rezidențiale publice și private, care au ca principali beneficiari vârstnicii, persoanele cu dizabilități și copiii instituționalizați.

„Reforma sistemului de asistență socială din România a început printr-un cadru legal clar care asigură o protecție sporită beneficiarului. Nimic nu se poate face fără o dezvoltare a infrastructurii sociale astfel încât persoanele vulnerabile să aibă servicii de calitate și condiții care să le ajute să fie cât mai independente. Ne bazăm pe parteneriatul cu administrațiile locale și societatea civilă pentru ca aceste finanțări să aibă maximum de eficiență”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

S-au alocat fonduri pentru diverse lucrări sau dotări în 122 de centre publice și 82 de centre private. 

În Bihor, principalul beneficiar este DGASPC, căruia i-a fost alocată suma de 19.533.503 lei pentru proiectul de investiții „Centru de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Cighid”. 

Un nou complex, tot în Ghiorac 

După cum BIHOREANUL a scris, depunerea spre finanțare a proiectului a fost aprobată la jumătatea lunii septembrie de Consiliul Județean Bihor. Inițiativa presupune „construirea unui complex de clădiri destinate relocării unității de asistență socială Centru de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități – Cighid, pentru un număr de 50 de beneficiari”. 

Investiția ar crește calitatea vieții persoanelor asistate, ar duce la îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru personalul angajat și ar scădea cheltuielile de întreținere și funcționare a centrului, au arătat inițiatorii proiectului. 

Costurile au fost estimate la 28,9 milioane de lei cu TVA. DGASPC spera să obțină fonduri nerambursabile de la Ministerul Muncii în valoare de 26 de milioane de lei, iar Consiliul Județean să asigure o cofinanțare de 10%, adică 2,9 milioane de lei. Rămâne de văzut din ce surse se va acoperi restul sumei neobținute până în prezent de la Ministerul Muncii. 

Acum, în chirie

Sunt mai multe motive invocate pentru mutarea actualului centru de pe domeniul Cighid. Noul complex ar urma să fie construit tot în satul Ghiorac din comuna Ciumeghiu, pe un teren aflat în domeniul public al județului Bihor și poziționat lângă drumul județean care trece prin zonă. 

Zona este mai accesibilă decât cea în care se află actualul complex Cighid, iar complexul ar urma să aibă șase corpuri de clădire, dintre care trei ar fi destinate cazării beneficiarilor, fiecare cu șase dormitoare (deci cu câte 18 locuri) și băi proprii. O altă clădire va avea rol administrativ și se va mai ridica un atelier și o anexă de depozitare. 

Printre argumentele pentru necesitatea ridicării complexului, prezentate în hotărârea adoptată vineri, se numără faptul că acum Centrul de Recuperare pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi din subordinea DGASPC.este pe domeniul castelului Cighid, „aflat în proprietatea contelui Tisza Gheorghe”, iar „costurile de întreținere sunt ridicate din cauza chiriei care se plătește lunar proprietarului și se negociază anual”.

Alte alocări

Pe de altă parte, Ministerul Muncii a aprobat finanțări și pentru centre din Bihor gestionate de diferite asociații. Dintre acestea, cea mai mare sumă i-a fost alocată Asociației Caritas Catolica, peste 8 milioane de lei, pentru lucrări de construcții și extinderi la Centrul de Bătrâni Sfântul Anton. 

De asemenea, au primit bani pentru dotări: Fundația Consistoria Efrem Beniamin - 92.235 lei pentru Căminul pentru persoane vârstnice Vasiliada; Asociația Caritas Eparhial - 303.235 lei pentru Casa Frențiu; și Casa Mariei - 60.000 de lei pentru căminele pentru bătrâni pe care le gestionează.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!