Primarul Ilie Bolojan nu renunţă. Edilul a reluat proiectul unificării colegiilor tehnice Traian Vuia şi Andrei Şaguna într-o şcoală profesională puternică. Ideea, dezbătută intens în decembrie anul trecut, la elaborarea proiectului reţelei şcolare pentru anul 2015 – 2016, a fost abandonată în luna ianuarie pe fondul opoziţiei puternice a cadrelor didactice.

Ilie Bolojan vrea să reia teza unificării celor două colegii cu ocazia adoptării reţelei şcolare pentru anul 2016 – 2017. Proiectul va fi înaintat spre aprobarea Consiliului Local în şedinţa de miercuri, în cazul în care va avea avizul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor.

"Am avut deja runde de consultări cu Inspectoratul Şcolar. Vom avea şi alte runde de consultări şi, dacă vom ajunge la un punct de vedere comun, vom supune proiectul aprobării Consiliului Local în şedinţa de miercuri, dacă nu, în cea din 21 decembrie sau din luna ianuarie", a declarat primarul, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit edilului, fuziunea celor două colegii sub titulatura Traian Vuia şi transformarea lor într-o şcoală profesională puternică este atât în interesul oraşului cât şi al elevilor. "Decât să păcălim copiii să meargă la un liceu şi să nu poată să îşi ia Bacalaureatul, mai bine să facă alegerea corectă de a învăţa o meserie", a declarat edilul.

Potrivit primarului, prin fuziune cele două colegii ar putea gestiona o bază materială completă de la ateliere modernizate şi sală de sport la cantină şi cămine internat şi ar asigura o mai bună legătură între sistemul de învăţământ şi mediul de afaceri de pe platforma industrială.

Există însă şi dezavantaje. "S-ar putea desfiinţa unele catedre. Eu cred însă că este mult mai importat să pregătim în fiecare an sute de elevi într-o meserie cerută pe piaţa muncii decât să ţinem zece catedre", a spus primarul.

Proiectul noii reţele şcolare mai prevede şi desfiinţarea a două instituţii de învăţământ preşcolar: Grădiniţa cu Program Normal 1, subordonată Grădiniţei cu Program Prelugit 25 şi Grădiniţa cu Program Prelungit 37, subordonată Grădiniţei cu Program Prelungit 54.

Grădiniţa 1, care funcţionează într-un spaţiu închiriat în cartierul Velenţa, va fi desfiinţată din cauza numărului redus de copii, de numai 42, şi a prezenţei scăzute. Grupele de copii vor fi preluate de Grădiniţa 22, în incinta Creşei din strada Grădinarilor sau în alt imobil deţinut de municipalitate.

Grădiniţa 37, de lângă podul Decebal, va fi desfiinţată pentru că spaţiul în care funcţionează aparţine firmei care a ridicat Oradea Plaza, iar acum vrea să folosească amplasamentul pentru construcţia unui centru comercial. Copiii de aici ar putea fi mutaţi la Grădiniţa 54.