O femeie care a crescut într-un orfelinat din Arad îşi caută familia, care ar locui în localitatea Leş din judeţul Bihor. 

Mesajul Corinei Lăcătuş a fost publicat luni pe pagina de Faceboook "The never forgotten Romanian children - Copiii niciodată uitaţi ai României", creată şi dedicată copiilor abandonaţi sau adoptaţi care încearcă să-şi găsească familia.

În vârstă de 38 de ani, aceasta s-a născut într-un orfelinat din judeţul Arad.

"Am crescut la casa de copii Varadia de Mureş ARAD împreună cu fratele meu LĂCĂTUŞ ADRIAN. Numele mamei este LĂCĂTUŞ FLOARE, iar numele tatălui nu este trecut în certificat. Ştiu că mai am fraţi şi surori mai mari şi mai mici ca mine. Scriu acestei pagini cu mari emoţii şi cu speranţă în suflet că voi reuşi să-mi găsesc şi restul familiei. Eu am mai încercat să-i găsesc şi cu ajutorul asistentei sociale, dar din păcate fără niciun rezultat. Ceea ce am aflat este că ultimul domiciliu ar fi fost LEŞ, judeţul BIHOR. Întotdeauna mi-am dorit să îmi cunosc mama şi întreaga familie, Vă rog din suflet să distribuiţi!", a scris Corina Lăcătuş.

La final ea i-a rugat pe cei care pot oferi informaţii despre familia sa să scrie un mesaj privat pe pagina "The never forgotten Romanian children - Copiii niciodată uitaţi ai României".

Cu ajutorul voluntarilor acestei pagini, la începutul lunii august o tânără în vârstă de 21 de ani, Carla Adam, a reuşit să-şi găsească familia în Bihor, după numai 24 de ore de la publicarea anunţului său.