Vaccinarea anti-HPV se va face gratuit pentru toate fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani, care doresc să se protejeze de riscul unor forme de cancer cauzate de infecția cu HPV – cum ar fi cancerul de col uterin, în cazul fetelor, dar și cancerul oro-faringian. Legea care instituie gratuitatea a trecut de Camera Deputaților, for decizional.

Cu toate că aceste forme de cancer pot fi prevenite, România are una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate cauzate de cancerul de col uterin din UE, anual pierzându-și viața peste 1.800 de femei cu această boală.

Invitație într-un salon de terapie intensivă

Proiectul legii care permite vaccinarea gratuită anti-HPV a persoanelor între 11-26 ani a fost votat întâi în Senat, iar miercuri și în Camera Deputaților, decizională, cu o majoritate de 213 voturi pentru, doar 3 împotrivă și numai 18 abțineri.

Demersul a fost inițiat de un deputat liberal, Ovidiu Cîmpean, care a pledat pentru prevenirea cancerului de col uterin şi a altor boli asociate HPV, prin vaccinare.

„România are una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate prin cancer de col uterin din UE, în ciuda faptului că este un cancer aproape 100% prevenibil. Anual, peste 1.800 de femei îşi pierd viaţa. Nu mai putem accepta această realitate. Prin votul de azi, România se aliniază obiectivului european de acoperire vaccinală de 90% până în 2030. Această lege trebuie să fie doar începutul”, a declarat deputatul după votul din Cameră.

„Sănătatea este o prioritate naţională şi nu doar un serviciu public, ci o garanţie a demnităţii umane”, a subliniat și un deputat PSD, Alexandru Rogobete, care a avut un discurs puternic: „Îi invit, sincer, pe toţi cei care şi-au pierdut umanitatea – sau n-au cunoscut-o niciodată – să stea două minute în faţa unui salon de terapie intensivă. Nu mai mult. Acolo, printre aparate şi oameni care se luptă pentru viaţă, se vede ce înseamnă cu adevărat demnitatea umană. Acolo înveţi, dacă nu din suflet, măcar din înţelepciune, că e bine să fii bun”, a spus parlamentarul, medic de profesie.

Procedură simplă

Potrivit legii, orice cetățean român cu vârsta între 11 și 26 de ani va putea fi vaccinat dacă dorește acest lucru, în mod gratuit, indiferent de sex.

„Procedura este foarte simplă. Aceste persoane nu trebuie decât să se adreseze medicului de familie, care îi prescrie o rețetă compensată integral. Cu această rețetă se prezintă la farmacie, unde i se eliberează vaccinul anti-HPV, cu care se întoarce la cabinetul medicului de familie pentru a-i fi administrat vaccinul”, a explicat BIHOREANULUI directoarea executivă a Direcției de Sănătate Publică Bihor, dr. Daniela Rahotă.

Aceasta precizează, de asemenea, că vaccinarea anti-HPV este recomandată și adulților, chiar și peste vârsta de 40 de ani, vaccinul asigurând protecția nu doar față de cancerul de col uterin, la fete și femei, ci și la bărbați. „Vaccinarea anti-HPV s-a dovedit eficientă și pentru reducerea riscului de cancer oro-faringian”, adică la gât și la faringe, spune dr. Rahotă.

Gratuitatea vaccinării va deveni efectivă după promulgarea legii de către președintele României și publicarea în Monitorul Oficial, ceea ce urmează să se întâmple săptămâna aceasta.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!