Recorder a publicat marți seara o investigație jurnalistică privind cazuri suspecte petrecute în Bihor. Intitulată „Vânătorul de bătrâni”, investigația arată cum un bihorean, Sebastian Burcă, s-a apropiat de bătrâni înstăriți și singuri și, împreună cu concubina lui, Ghizela Bălan, și-a însușit averile acestora, prin testamente ce ridică serioase suspiciuni, după ce bătrânii au murit în circumstanțe neclare.
„Un tânăr din Oradea se specializează, vreme de mai mulți ani, în urmărirea bătrânilor singuri, care dețin bani și proprietăți valoroase. Se apropie de ei, le câștigă încrederea și, în final, ajunge să le preia averea. Ceea ce părea inițial doar o escrocherie bine elaborată se transformă apoi într-o serie de morți suspecte care ajung știri la televizor și dosare pe mesele procurorilor. Însă povestea nu se termină aici, ci continuă să se desfășoare și astăzi”, descriu jurnaliștii Recorder ancheta despre „Vânătorul de bătrâni”.
În investigația video apar vecini și prieteni de-ai celor doi bătrâni din Oradea, Aurora Buzdugan și Alexandru Lökösházy, care povestesc cum Sebastian Burcă s-a apropiat de aceștia și, în diferite perioade de timp, i-a dus la casa lui din Mihai Bravu, unde au și decedat. Amândoi au fost incinerați apoi, bărbatul susținând că asta și-au dorit.
În cazul expertului auto Alexandru Lökösházy - caz prezentat pe larg și de BIHOREANUL -, sunt deschise două dosare, unul de moarte suspectă (la Parchetul Curții de Apel Oradea) și altul de însușire frauduloasă a averii (DNA Oradea), dar fără a fi găsit vreun vinovat până acum.
Concubina lui Burcă, Ghizela Bălan, este urmărită penal în stare de libertate pentru uz de fals, căci Lökösházy i-ar fi lăsat ei averea însemnată, printr-un testament despre care expertizele arată că n-a fost scris de bătrân.
Cei doi dețin în prezent, arată aceeași sursă, 46 de terenuri și de case, printre care și imobile preluate de la Aurora Buzdugan și Alexandru Lökösházy. Ambele testamente au fost legalizate în mod suspect de una și aceeași notăriță, Lucia Ochiș, din Oradea, care a refuzat să discute cu jurnaliștii, cum de altfel a refuzat și cuplul Burcă-Bălan.
Cât despre Sebastian Burcă, acesta nu este vizat în acest moment de nicio anchetă, căci cercetările din dosarul Lökösházy sunt şi azi doar "in rem" în cazul omorului, iar pentru moartea bătrânei Aurora Buzdugan şi preluarea averii acesteia nu prezintă interes pentru autorităţile judiciare, subliniază Recorder.
Aşa că bărbatul pare un om fără pată, care chiar s-a pocăit în 2021, se dezvăluie în reportaj, unde se prezintă şi o înregistrare video cu "botezul" bărbatului. „Vreau să fiu o persoană născută din nou prin credinţa mea. Am o vârstă, vreau să-mi schimb viaţa şi să împlinesc cuvântul lui Dumnezeu", și-a explicat Burcă motivul convertirii.
„O poveste incredibilă în care răul triumfă nu pentru că oamenii buni sunt pasivi, ci pentru că trăiesc într-un stat eșuat, cu instituții nefuncționale. Deși e vorba de moartea unor bătrâni singuri, mai mulți prieteni și vecini ai acestora se încăpățânează să ceară explicații și se revoltă în fața lipsei de reacție a autorităților. După mai bine de patru ani în care procurorii nu sunt capabili să stabilească nimic, cunoscuții bătrânilor apelează la presă”, arată Recorder, precizând că jurnaliștii au pus cap la cap mărturii vreme de aproape un an și că „stabilirea adevărului rămâne în sarcina Justiției”.
Vezi toată investigația aici: