Într-un oraş istoric, cu străzi înguste şi aglomerate, cum este Oradea, cea mai bună perioadă pentru lucrul în construcţii este vacanţa şcolară. Localnicii pleacă în concediu iar traficul auto este mai relaxat. 

Edilii parcă n-ar şti, însă, asta. Aşa se face că multe lucrări mari şi importante sunt ori amânate, ori întârziate!

Şase luni de amânări 

Dacă există o lucrare care poate da peste cap traficul rutier din oraş, aceasta este lărgirea podului Dacia la trei benzi pe sens şi construcţia pasajului subteran pe sub Bulevardul Magheru. Circulaţia în zonă se desfăşoară cu greutate şi acum, în perioada concediilor!

Atribuită încă din ianuarie unei asocieri de firme reprezentate de constructorul podului Centenarului, Freyrom SA, pentru suma de 14,5 milioane lei, lucrarea nu a început nici după 6 luni. "Întâi am aşteptat semnarea contractului de finanţare, apoi predarea proiectului tehnic de către executant, pentru putea fi verificat", explică viceprimarul Florin Birta (foto).

Teoretic, lucrările vor începe undeva în jurul datei de 1 august. "Chiar dacă am fi început în iunie sau iulie, tot am fi prins perioade de trafic intens. E o lucrare de un an, care nu poate fi terminată într-o vacanţă de vară", se scuză edilul.

Totul sub trafic

Pentru a nu închide circulaţia pe durata lucrărilor, şantierul va fi deschis de lărgirea podului Dacia la trei benzi şi amenajarea unei giraţii spre parcul Brătianu. "Pe timpul lucrărilor maşinile vor traversa podul, vor merge spre hotelul Continental şi vor întoarce în sensul giratoriu pentru a intra în Bulevardul Magheru", explică viceprimarul.

Planul municipalităţii este ca pasajul să fie construit sub trafic. "Vom opri circulaţia tramvaielor 60 de zile, dar OTL va asigura transportul călătorilor cu autobuzele", zice Birta.

Soluţiile de trafic pentru perioada săpăturilor nu au fost încă stabilite, dar politica municipalităţii e clară. "Şoferii vor folosi podurile Prezan şi Ladislau sau îşi vor lăsa maşinile în Piaţa Independenţei pentru a-şi conduce copiii la Şcoala Oltea Doamna pe podul pietonal din Parcul Libertăţii", spune edilul. Dovadă clară că lucrările trebuiau măcar începute în perioada vacanţei!

Amânate pe august

Tot cu întârziere va începe şi semaforizarea trecerii la nivel cu calea ferată din strada Uzinelor, care provoacă ambutejaie pe şoseaua de centură. Anunţată încă din septembrie 2018, lucrarea nu a început nici acum.

"Primăria a plătit pentru toate avizele, a vărsat SNCFR banii, dar aceasta a stabilit abia săptămâna trecută câştigătorul licitaţiei", spune Birta. Totuşi, constructorul Abed Nego, singurul ofertant, va începe munca peste o lună. "Firma va trebui să cumpere înainte instalaţiile de semnale luminoase", explică Birta.

Tot pentru a doua jumătate din august s-a amânat şi realizarea bretelei de legătură dintre Calea Aradului şi Calea Sântandreiului, prin care şoferii vor evita sensul giratoriu de la ieşirea spre Arad, şi amenajarea trotuarului din strada Republicii, lângă fosta Policlinică cu plată. "Constructorii au o lună pentru finalizarea proiectelor tehnice, care vor trebui apoi verificate", spune viceprimarul.

Un an de săpături

Orădenii au nevoie de răbdare şi la săpăturile din strada Mihai Eminescu. Înlocuirea reţelelor de apă şi canalizare demarată încă de anul trecut de Leko Construct s-a făcut cu închiderea pe tronsoane a circulaţiei în zonă. Constructorul a ajuns cu săpăturile în strada Republicii, dar lucrarea este departe de a fi terminată. "Ultimele branşamente vor fi făcute luna aceasta, însă strada va fi deschisă doar la sfârşitul lui august, după ce va fi asfaltată integral", spune Birta.

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, la final artera va avea o pistă pentru biciclete pe partea dreaptă a sensului de mers către centru, iar parcările din această zonă vor fi desfiinţate.

Întârzieri la drumul rapid

Astăzi, aproape că nu există lucrare fără întârziere. Demarată în iulie 2018 cu termen de finalizare de 13 luni, construcţia drumului rapid era doar la jumătate. Asocierea reprezentată de Drumuri Orăşeneşti a amenajat la nivel de balast cei 2,7 kilometri de drum şi a turnat cei 92 de piloţi foraţi care vor forma împreună cele nouă picioare ale viaductului peste Valea Frumoasă, dar mai are mult până la finalizare. Constructorul a invocat pauza de peste iarnă şi ploile din primăvară, aşa că termenul de predare va fi decalat.

Reprezentanţii Primăriei au emoţii mai ales în ceea ce priveşte finalizarea viaductului. "Există un singur furnizor de grinzi de beton, la Deva, care este sufocat. Se construiesc foarte multe mall-uri care folosesc astfel de elemente, fapt pentru care, efectiv, refuză comenzi", explică Birta. Şi n-ar fi exclus ca termenul de predare să fie decalat...

De la capăt! 

La fel, Primăria a amânat deja punerea în funcţiune a semafoarelor din sensul giratoriu de la intersecţia străzii Bulevardului Decebal cu străzile Primăriei şi Calea Aradului. "Odată cu modificările la linia de tramvai (n.r. astfel încât garniturile să poată rula şi pe direcţia Rogerius - Ioşia şi invers), aceasta este cea mai dificilă intersecţie din oraş. Aici trebuie reglementate 22 de fluxuri de circulaţie ale tramvaielor, autovehiculelor şi pietonilor", spune viceprimarul Mircea Mălan (foto)

Pentru că Poliţia Rutieră a cerut municipalităţii să se asigure că unda verde asigurată tramvaielor nu îi va afecta foarte mult pe ceilalţi participanţi la trafic, toate măsurătorile vor trebui refăcute. "Vom face încă un studiu de trafic după începerea şcolii. Acum toate valorile sunt distorsionate", spune edilul.

Săpături sub Teatru

O decalare a calendarului lucrărilor ar trebui să aibă loc şi în cazul lucrărilor de reabilitare a Pieţei Ferdinand. Contractată de municipalitate cu o asociere de firme condusă de Gavella, pentru suma de 19 milioane lei, investiţia are toate şansele să se tărăgăneze. 

În ultima clipă, după ce constructorii au început decopertarea platoului şi înlocuirea reţelelor, conducerea Consiliului Judeţean a decis demararea unei investiţii la clădirea Teatrului Regina Maria. "După trei ani în care am purtat discuţii cu riveranii să îşi încheie toate lucrările, Consiliul Judeţean ne-a anunţat că vrea să sape la 3 metri adâncime pentru izolarea hidrologică a clădirii", povesteşte Mălan.

Inevitabil, pe durata lucrărilor la imobil, constructorul va încetini ritmul şantierului din Piaţă. "Pe fiecare proiect apar surprize care nu puteau fi prevăzute", spune viceprimarul. Atâta doar că, pentru orădean, surpriză ar fi fost ca lucrările să se termine la timp...


LICITAŢII CU REPETIŢIE
Bani sunt, nu se găsesc constructori!

Unele lucrări programate de Primăria Oradea pentru vara acestui an nici măcar nu au un executant. Municipalitatea a scos pentru a doua oară la licitaţie lucrările de transformare în arteră pietonală a străzii Libertăţii (10,2 milioane lei) şi pentru a treia oară pe cele de reabilitare a dealului Ciuperca în urma alunecărilor de teren din noiembrie 2016 (2,4 milioane lei). "La dealul Ciuperca am majorat preţul lucrărilor cu 500.000 lei pentru că nu s-a prezentat nimeni la precedentele licitaţii. Este o lucrare sensibilă, de care constructorii se feresc", explică Mircea Mălan. 

Potrivit viceprimarului, cauza principală a întârzierii celor două investiţii, dar şi a altor 33 blocate în licitaţie din lipsă de oferte, o constituie modificările impuse de OUG 114 din 2018. "Constructorii  reclamă majorarea tarifelor pe manoperă şi materiale", zice Mălan. Majorarea salariului minim în construcţii de la 2.400 lei la 3.000 lei, inclusiv în domeniile conexe construcţiilor, a dus la scumpirea manoperei, dar şi a materialelor precum bitum, fier şi ciment.