Yannick, Freya, Nicholas, Alessia... Sunt câteva dintre prenumele pe care românii le pun de-o vreme copiilor. Numai în 2025, peste 57.000 de băieți au primit prenumele Nicolas și peste 14.000, și mai snob, Nicholas. N-o spun eu, ci Direcția Generală de Evidența Populației a MAI.
Când, însă, un politician se numește Siegfried sau Dominic, numele devine, brusc, un stigmat. Cel dintâi e numit „trădător” de președintele PSD, Sorin Grindeanu, nu pentru că trei decenii ar fi tot înglodat țara în datorii ca să dea pomeni pentru voturi, ci pentru că, atunci când cel de-al doilea a fost lăsat fără mandat printr-o lege neconstituțională și contrară principiilor europene, a remarcat pericolul pierderii a 770 milioane euro din PNRR.
Or, Grindeanu susține că politicienii mioritici trebuie să îngroape orice mizerie neaoșă fiindcă așa cer interesele României. „Ale țării noastre, Siegfried!”, a punctat el. Cum ar veni, România e a „noastră”, a pesediștilor, nu poate fi a unor Siegfried ori Dominic.
Olguța zice că românii își scrântesc limba pronunțând numele premierului desemnat (născut la Hunedoara, din tată român și mamă nemțoaică, și având încă un prenume - Vasile). „Nu votăm nici Germania, nici Franța. Doar România”, putea fi la fel de bine nu doar mesajul lui Simion, ci și al primăriței târgurilor de Paști cu iepurași.
Tot mai AUR-ist, PSD înșurubează în țeasta românului ideea că numele ori locul nașterii i-ar interzice cuiva să reprezinte România. La fel ca AUR, PSD fabrică o românitate cu certificat de autenticitate emis de la Partid, ca și cum candidatul la funcția publică ar trebui verificat după cum rostește parola „Varză, viezure, mânz” cu accent pur dacic, fără influențe romane.
Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns. De fapt, pentru populiști, Străinul e inamicul ideal, fiindcă vina acestuia este axiomatică. Nu am guvernat noi bine? Ne-au împiedicat străinii! N-am negociat la Bruxelles? Ne-au vândut! Am furat țara? Europa ne fură! Nu respectăm regulile? UE ne persecută! Nu mai există, în logica asta, responsabilități interne, ci urgia vine din Germania, din Franța, din Europa, de la „globaliști”.
România a mai cunoscut epoci în care unii erau cetățeni de mâna a doua, iar soarta miilor de evrei care au sfârșit atârnați în cârlige de măcelărie sau împușcați în masă la Galați, Dorohoi, Iași și București în 1940-1941 arată cât de rapid se transformă stigmatul verbal în crimă. Pentru că la început e totdeauna Cuvântul, dar mereu urmează și fapta.
Problema nu e că Siegfried Mureșan sau Dominic Fritz ar fi luat niște decizii proaste, ci că aceștia sunt din start „inamici”, deci trebuie anihilați, doar pentru că au un prenume german ori s-au născut în Germania. În realitate, Siegfried nu e așa greu de pronunțat, cum pretinde Olguța, și nici trădător, cum susține Grindeanu. Adevărata problemă a PSD e că nu poate pronunța „Am guvernat prost”, „Am îndatorat țara”, „Am mințit”, „Am ruinat România noastră, a tuturor”. Sunt cuvinte mult mai greu de rostit și decât Siegfried, și decât Dominic.