Cinci orădeni de la Oradea Civică au ieşit să protesteze, joi dimineaţă, în faţa sediului APM Bihor din Bulevardul Dacia, unde se desfăşoară o şedinţă de lucru pentru a analiza situaţia firmei Nutripork, care încearcă să îţi obţină din nou autorizaţia de funcţionare.

Oamenii vor să îi convingă pe decidenţi să ţină cont de opiniile exprimate de orădeni la dezbaterea publică organizată pe această temă.

Legitimaţi de jandarmi

"Am venit aici pentru că acum se desfăşoară şediţa comisiei tehnice care analizează cererea Nutripork, de reautorizare pentru încă 10 ani şi vrem să se ţină cont de observaţiile orădenilor, nemulţumiţi de duhoarea împrăştiată peste oraş, observaţii care au fost făcute la dezbaterea publică desfăşurată la Prefectură la sfârşitul anului trecut", a declarat BIHOREANULUI Cosmin Bursaşiu, de la organizaţia Oradea Civică.

Un alt protestatar, Marius Sovarschi, a spus că "nu putem lăsa să se ia o decizie aşa, «pe sub radar». Vrem să se ştie că suntem cu ochii pe ei".

De asemenea, Vasile Dumitriu a spus că "Nutripork nu poate să-şi bată joc de Oradea, este oraş european şi trebuie să rezolve problema poluării, fie să acceseze fonduri europene, fie să investească din fondurile proprii".

La faţa locului a apărut şi un echipaj de jandarmi, care i-a legitimat pe cei cinci protestatari, cu toate că oamenii doar stau, ţinând un banner cu mesajul #VăVedem pe treptele instituţiei şi pe trotuare, nu strigă şi nu încurcă circulaţia. Întrebat de reporterul BIHOREANULUI de ce le ia datele manifestanţilor, unul dintre jandarmi a declarat că "pentru că se întâmplă ceva, este o manifestare".

APM a cerut clarificări

În cursul zilei de joi, la APM Bihor se desfășoară o ședință de lucru în care se analizează ultimele documente prezentate de Nutripork, la cererea instituției. În cadrul acesteia, specialiștii vor analiza documentele depuse la dosar în ultima perioadă.

După cum BIHOREANUL a mai scris, ferma de porci aparţinând grupului Nutrientul, din cartierul Ioşia, este în continuare într-o situaţie incertă. Agenţia pentru Protecţia Mediului n-a luat încă nicio decizie privind cererea de reautorizare, luna trecută inspectorii cerând noi clarificări privind măsurile întreprinse în fermă pentru neutralizarea mirosurilor.

Totodată, APM Bihor va analiza dacă este necesară sau nu o nouă dezbatere publică, aşa cum mai mulţi orădeni au cerut. Între timp, în fermă nu mai creşte niciun porc. Aşa cum se ştie, vechea autorizaţie de mediu a expirat în luna octombrie 2017, iar, conform legii, din acel moment în fermă nu au putut fi aduşi noi purcei.