Începând de luni, până pe 19 iunie, orădenii pot depune proiecte cu bugetare participativă pe platforma Primăriei activ.oradea.ro.

Propuneţi online!

După cum BIHOREANUL a mai scris, bugetul alocat anul acesta lucrărilor cerute de orădeni se ridică la 1,5 milioane lei. Valoarea unui proiect este limitată la 100.000 lei, inclusiv TVA. Anul acesta municipalitatea orădeană a ales să finanţeze micro-proiecte, pentru a le putea pune în operă mai rapid, iar populaţia să vadă cât mai repede finalitatea demersului său.

Potrivit unui comunicat al Primăriei, selecţia proiectelor se va face în funcţie de voturile adunate pe platforma online, apoi în dezbaterile publice care vor avea loc în cartiere.

La ediţia din acest an vor putea participa persoane care au domiciliu, reşedinţa, locul de muncă sau măcar învaţă în Oradea şi au împlinit 16 ani.

"Depunerea proiectelor se poate realiza strict prin platforma on-line dedicată bugetării participative (activ.oradea.ro), de către persoane înregistrate cu cont de utilizator, un cetăţean putând depune oricâte proiecte doreşte", a declarat Eduard Florea, director al Direcţiei Economice din cadrul Primăriei Oradea.

Cu finalitate în septembrie

Pentru a putea intra în procedura de selecţie proiectele vor trebui să fie de interes local, să poată fi asimilate unei investiţii publice care vizează domeniul public şi să se refere la dotări, modernizări ori reparaţii ale bunurilor aflate în proprietatea publică.

În plus, acestea vor trebui să fie delimitate zonal, să nu fie incompatibile cu planurile municipalităţii pentru amplasamentul vizat şi să se încadreze în buget.

Potrivit calendarului stabilit de municipalitate, orădenii vor putea depune proiecte până pe 19 iunie. Ulterior, propunerile orădenilor vor fi analizate până pe 3 iulie după care în intervalul 4 iulie – 4 septembrie vor fi supuse votului online, iar perioada 5 – 25 septembrie va avea loc etapa votului cu urnă.

Până marţi după-amiază nu a fost depus încă niciun proiect.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!