Iubitorii de fotografie și curioşii, deopotrivă, sunt invitaţi să participe virtual la un vernisaj organizat la Muzeul oraşului Oradea, care va fi transmis, joi, de la ora 16, pe pagina de Facebook a Asociaţiei "Euro Foto Art".
Expoziţia "Călătorie în noiembrie" este alcătuită din 72 de fotografii alb-negru realizate de orădeanca Nicoleta Gabor.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Asociaţia "Euro Foto Art", artista şi-a descoperit pasiunea pentru fotografie încă din 1989. De-a lungul anilor, lucrările acesteia au fost expuse pe simeze în cadrul mai multor saloane naţionale şi internaţionale, în diferite țări din Europa, dar și în orașe din China.
"Eu lucrez din instinct pentru mine, pentru sufletul meu. Împărtăşesc ceea ce fac şi dacă sunt înţeleasă şi place, mă bucur. Fotografia este cel mai lesne mod în care pot să mă exprim, fără cuvinte şi în mare parte, fără culoare. Iarna, ploaia sau ceaţa sunt monocrome, iar expresia unui om într-o fracţiune de secundă, care poate să povestească o viaţă întreagă, nu are nevoie de culoare, decât de lumină bună. Fotografia trebuie să rămână o mărturie a timpurilor în care a fost făcută şi astfel, niciodată nu trebuie să-şi piardă valoarea de document", a spus artista, potrivit comunicatului.
Vernisajul expoziţiei va putea fi urmărit, de orice doritor, joi, pe pagina de Facebook a Asociaţiei "Euro Foto Art". La evenimentul din Galerie, însă, vor participa doar trei persoane, conform normelor în vigoare: preşedintele Asociaţiei "Euro Foto Art" Ştefan Tóth, criticul de artă Ramona Novicov (care va prezenta lucrările expuse) şi artistul Thurzó Sándor, membru al formaţiei "Duo Varadiensis", care va cânta la violă.
Expoziția "Călătorie în noiembrie" va mai putea fi văzută pe site-ul asociaţiei, dar şi la Muzeul oraşului Oradea, în sălile de expoziţii temporare ale Colecţiei de Tehnică şi artă fotografică "Ştefan Tóth István" (Corp B, etaj I), de marţi până duminică, între orele 10-13 şi 14-18, în intervalul orar 13-14 fiind realizate aerisirea şi dezinfecţia spaţiilor.
Accesul va fi permis în muzeu numai cu respectarea tuturor măsurilor de protecție impuse, precum obligativitatea purtării măştii pe toată durata vizitei.