Bihorenii nu sunt așa conservatori cum par. Dealerii auto din Oradea spun că scumpirea carburanților le schimbă rapid comportamentul: dacă până nu demult mașinile electrice și hibride erau considerate o alegere „verde”, ba chiar o „fiță”, mai nou au devenit o opțiune economică.

Tendința se manifestă pregnant din luna martie, prima după declanșarea crizei globale a petrolului, și s-a accentuat în aprilie, când înmatriculările de electrice au explodat.

În rând cu lumea

Cererea pentru vehicule electrice (EV) a crescut puternic după închiderea Strâmtorii Ormuz și scumpirea carburanților: în aprilie, în Europa înmatriculările de EV au fost cu 34% mai mari decât în aceeași lună a anului trecut. După ce în 2025 una din 4 mașini nou produse a fost electrică, Agenția Internațională pentru Energie prognozează că în 2026 o treime vor fi din această categorie. În 40 de țări, peste 10% din înmatriculările de mașini noi sunt deja EV. 

Înmatriculările EV în România au crescut luna trecută cu 113% (1.308 unități) față de aprilie 2025 (612 unități). Serviciul de Înmatriculări Bihor nu deține date privind vehiculele nou puse în circulație în județ ori la proporția clasice - electrice - hibride, acestea fiind gestionate de Direcția Generală de la București, dar dealerii auto afirmă că bihorenii cer tot mai mult electrice.

„O explozie” 

„Interesul a crescut clar, iar motivația nu e doar scumpirea carburanților, ci și teama de penuria de motorină”, spune directorul de vânzări al BMW Grup West, Kacsó Pongrácz (foto). „În aprilie am vândut ce aveam electric și hibrid pe stoc de câteva luni”, explică dealerul. În primele 4 luni ale anului au fost contractate 16 EV și hibride, față de 4 în aceeași perioadă din 2025. 

Electricele pure câștigă teren, dar pe primul loc în preferințe sunt hibridele. „90% din vânzări sunt pe hibride. Vânzările de electrice și hibride au avut o explozie încă din martie, datorită atât contextului geopolitic, cât și pe fondul unei promoții”, spune Adrian Dumitriu, director Toyota Oradea. În martie și aprilie, dealerul a contractat 15 electrice față de unul singur în aceleași luni în 2025, iar la hibride diferența a fost și mai mare: 47 în martie și aprilie 2026 față de 2 în martie anul trecut.

Cele mai căutate hibride sunt Toyota Yaris Cross, Corolla Sedan și Corolla Cross, iar la electricele pure Toyota CHR+, Toyota BZ4X și Lexus RZ. „Clientul nostru apreciază fiabilitatea”, spune reprezentantul Toyota, producător cu o experiență de 28 de ani în domeniu. 

Pentru D&C Oradea, dealer VW, Audi, Seat și Skoda, vânzările de hibride în aprilie și la început de mai au fost anul acesta cu 37% mai mari decât în aceeași perioadă din 2025, iar cele de electrice pure de 300%, spune directorul de vânzări Cristian Martin. Cele mai populare: VW Tiguan PlugIn, VW ID.3 și crossover-ul ID.4.

„Un fenomen” 

Cele mai spectaculoase creșteri le au mașinile „Made in China”, iar ATP Motors, dealer BYD, afirmă că a vândut mai multe mașini electrice și hibride decât toți ceilalți dealeri locali la un loc, fără să facă publice cifrele. „Nu face parte din politica noastră să dăm date publice, dar BYD a devenit un fenomen”, spune Alexandra Moldovan (foto), director de marketing. 

Vânzările de electrice „sunt de ordinul zecilor și cresc de la lună la lună”, atât de mult încât cererea e greu de satisfăcut imediat: „Nu reușim să aprovizionăm show-room-urile cu mașini de stoc, tot ce este producție pleacă direct la client”. 

Succesul modelelor chinezești vine din prețurile accesibile și calitatea tot mai înaltă. „În prețul standard clienții primesc dotări care la alte mărci sunt opționale și pentru care ar plăti în plus”. Cele mai căutate modele sunt BYD Seal U DM-i pe segmentul hibride și BYD Dolphin Surf, Seal U și Sealion pentru electricele pure.

Valabil și pentru SH 

Avansul „chinezăriilor” e atât de puternic încât a temperat vânzarea de EV și de hibride românești - Spring, Duster și Bigster. Din 81 de unități vândute de Auto Bara în martie și aprilie, doar 4 au fost electrice și hibride, mult sub aceleași luni din 2025, când, din 75 de mașini vândute, 14 au fost EV și hibride.

În schimb, Auto Bara înregistrează o creștere la EV și hibride second hand. Luna trecută, spune Bogdan Bele, reprezentant de vânzări pentru vehiculele rulate, au mers foarte bine modelele Renault Clio hybrid: „Am vândut 8, cum au ajuns la noi, a doua zi le-am și dat”. În luna precedentă, dealerul înregistrase 10 cereri pentru EV-uri și nu le-a putut onora din lipsă de stocuri. Tendința continuă și în luna mai, clienții căutând mașini de 12.000-13.000 euro, din 2022-2023 și cu rulaje de 80-120.000 km.

Pentru bihoreni, fie cu dare de mână, fie mai puțin avuți, adaptarea înseamnă electrificare...
 


LA „PRIZĂ”
Infrastructura în dezvoltare

Creșterea mobilității electrice, afirmă dealerii auto, este facilitată și de dezvoltarea infrastructurii de alimentare. În Oradea sunt aproximativ 50 de stații, inclusiv fast charging, dintre care 18 ale municipalității, majoritatea în zona centrală, celelalte fiind private, în parcările centrelor comerciale și ale hotelurilor, precum și în benzinării. Primăria pregătește încă 45 de stații, printr-o investiție PNRR de peste 14 milioane lei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!