- Record la Psihiatrie în Oradea: cea mai veche pacientă „locuiește” de 34 de ani în aceeași secție de spital
- Născută cu retard mental, femeia a crescut într-un orfelinat până în 1991, când a fost mutată în spitalul orădean, unde medicii, asistentele și infirmierele i-au devenit o familie de lângă care nici nu vrea, nici nu poate să plece
Câţi doctori ori asistente medicale sunt îmbrăţişaţi de bolnavi? Este cazul angajaţilor secţiei Psihiatrie III a Spitalului Judeţean Bihor, deveniţi pentru o pacientă cele mai apropiate fiinţe, fără de care aceasta nici nu îşi imaginează viaţa. Deloc de mirare, căci mai mult de jumătate şi-a trăit-o între ei.
BIHOREANUL vă spune povestea celei mai vechi paciente, care este nu doar tratată, ci şi, deşi pare greu de crezut, simpatizată de angajaţii spitalului.
De 21 de ani
Până la 66 de ani, singurele documente care "vorbesc" despre viaţa lui Borbi au fost buletinul de identitate şi sutele de foi de observaţie, scrisori medicale de externare şi bilete de internare. În primăvara acestui an a atras atenţia, pentru prima oară, şi unei instituţii nemedicale: Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, una din multele instituţii foarte puţin cunoscute, aflată în subordinea Parlamentului.
"În secţia Psihiatrie III, pavilionul IV, echipa de monitorizare a identificat cazul unei paciente internată de 21 de ani, fără familie, care a încercat în repetate rânduri să se reintegreze în comunitate, dar fără succes. Drept urmare, pacienta s-a reîntors la spital, considerându-l singurul loc unde se simte în siguranţă. Echipa de monitorizare consideră necesară adoptarea unui plan gradual pentru transferul pacientei într-un centru de îngrijire şi asistenţă, unde să poată beneficia de servicii specializate, un mediu mai potrivit pentru integrarea socială şi sprijin pe termen lung", arată raportul semnat de trei reprezentanţi ai Consiliului, un inspector şi doi experţi, după o vizită făcută în luna mai în secţiile de Psihiatrie ale Spitalului Judeţean din Oradea.
"Dinaintea noastră"
De fapt, pacienta la care face referire documentul Consiliului de Monitorizare se află în spitalul orădean nu de 21, ci de 34 de ani, iar reporterii BIHOREANULUI au obţinut acceptul şefului secţiei, dr. Constantin Negruţ (foto), pentru a o vedea şi a sta de vorbă cu ea, în încercarea de a-i afla povestea.
"Când am început eu să lucrez în spital, în 2010, am găsit-o aici. E aici dinaintea noastră, din 1991. Niciunul dintre colegi nu are o vechime mai mare decât Borbi", spune medicul. Dacă s-a mirat sau nu că a adunat atâţia ani în spital şi continuă, încă, să adune? "Nu este o situaţie nelalocul ei, pentru că nu este aici ca la hotel, ci ca pacientă. Nu ea a hotărât să fie bolnavă. Şi nu primeşte doar cazare şi hrană, ci mai ales tratament".
De altfel, tot la 2-3 luni, când Borbi este într-o stare pe care medicii o consideră suficient de stabilă încât să nu păţească ceva dacă iese dincolo de zidurile spitalului, o externează. "Nu ne spune unde merge, pe unde umblă, ştim doar că nu are pe nimeni. De fiecare dată, însă, se întoarce după 48 de ore. Spitalul este singurul loc unde se simte în siguranţă", explică doctorul.
"Nu-i lăsaţi să mă ia"
De altfel, în timpul vizitei reporterii au fost martorii unei scene emoţionante: imediat ce a intrat în cabinetul doctorului Negruţ, Borbi s-a dus ţintă la el şi, ca şi cum nu ar mai fi fost nimeni în încăpere, l-a îmbrăţişat strâns şi l-a sărutat cu afecţiune. "Ce mai faceţi, domnu' doctor? Cum sunteţi astăzi? Sunteţi bine?", l-a întrebat ea, într-o ciudată inversare a rolurilor.
La îndemnurile medicului - "ne spui unde ai crescut şi cum ai ajuns aici?" -, Borbi este în stare să dea numai răspunsuri scurte. "Nu am părinţi, am fost părăsită de mică. Am crescut la Cadea şi apoi am fost adusă aici. Acolo făceam lucru de mână, la şcoală nu mergeam". Dacă ar vrea să plece din spital? Simpla formulare a întrebării a făcut-o să izbucnească, deodată, în plâns. "Nu vreau să plec nicăieri. Domnu' doctor, nu-i lăsaţi să mă ia de aici, aici îi casa mea...", s-a rugat ea, crezând că străinii din faţa ei ar fi avut de gând s-o ducă altundeva.
Abia după ce a liniştit-o, vorbind cu ea în maghiară - limba ei maternă, pe care dr. Negruţ a învăţat-o tocmai pentru a se putea înţelege cât mai bine cu bolnavii - Borbi a acceptat să povestească, tot în puţine cuvinte, cum îşi duce zilele în spital. Aceeaşi rutină, zi de zi, de 34 de ani: "Mă trezesc dimineaţa, îmi fac patul şi aştept vizita. Vara, ies în curte şi vorbesc cu alţi bolnavi, îi întreb cum se simt. Seara mă uit la televizor, la TVR, să aflu cum o să fie vremea, şi ascult muzică la Naţional TV", povesteşte femeia.
Instinct matern
Tot îmboldită de medic, Borbi s-a destăinuit că are un copil - Petre. L-a născut în urmă cu vreo 30 de ani, spune dr. Negruţ, în urma unei aventuri pe care a avut-o cu un bărbat, şi el afectat de retard mental, iar copilul nu avea cum să fie altfel. "Suferă de retard mental mult mai sever decât ea. Este internat într-un centru pentru adulţi cu dizabilităţi din Remeţi. Din când în când, Borbi o roagă pe o colegă asistentă să sune la Remeţi, să întrebe de Petre, şi vorbeşte cu el la telefon. O dată pe an, vara, colega noastră o şi duce, cu maşina ei şi în timpul ei liber, să-şi vadă fiul".
"De fiecare dată când mergem, în iulie sau în august, când îmi iau concediu, Borbi face pregătiri febrile. Fiecare pacient are o indemnizaţie, ca toate persoanele cu handicap şi, când mergem la Remeţi, oprim pe drum, iar din banii strânşi îi cumpără băiatului şosete, dulciuri, fructe, iaurt...", povesteşte asistenta Monica Balint (foto). "Borbi are un instinct matern deosebit. Mereu ne spune: «Nu vreau să mă uite copilul meu, vreau să ştie că sunt mama lui». După ce îl vede, este mai liniştită de fiecare dată", spune asistenta.
Poveri pentru familii
Potrivit dr. Negruţ, secţia Psihiatrie III, cea mai mare a Spitalului Judeţean din Oradea, cu 76 de paturi, a mai avut o pacientă "veterană", internată tot din 1991, la fel ca Borbi, până în urmă cu şapte ani. "Marika a decedat în 2018, la 56 de ani, din cauza unor afecţiuni la mai multe organe".
La fel, spitalul are şi alţi pacienţi cu afecţiuni psihiatrice care necesită internări lungi, de un an sau chiar doi ani. "Avem o bolnavă cu hebrefenie (n.r. - schizofrenie apărută la pubertate), care a ajuns la noi prima oară când avea 18 ani. A crescut într-un mediu ultrareligios, mama a decedat de cancer, iar tatăl o tot ducea la Medicina legală să se asigure că este virgină, ceea ce i-a provocat o traumă adâncă. Ultima ei internare a durat aproape doi ani şi nimeni nu ştie cât va dura următoarea. De fiecare dată ajunge la noi după ce vecinii sună la Poliţie, deranjaţi că urlă", povesteşte şeful secţiei.
Pe alţi pacienţi familiile nu vor să-i ia acasă, tocmai fiindcă sunt o povară, pe care rudele nu vor şi nu pot s-o ducă. Aceştia au loc doar în spital şi, foarte rar, la singura unitate de asistenţă medico-socială de psihiatrie din judeţ, la Nucet. Atâta doar că, în timp ce în spitalul orădean sunt mereu libere cam 15 paturi, la Nucet toate sunt permanent ocupate...
LA MAXIMUM
Numai prin deces
Înfiinţată în 2004 prin desprinderea de Spitalul de Psihiatrie din orăşel şi trecută în subordinea Consiliului Judeţean Bihor, UASMP Nucet are 178 de paturi, folosite la capacitatea maximă. Cei mai vechi pacienţi sunt internaţi aici de la început: nu mai puţin de 62 la număr, dintre care 11 au peste 65 de ani.
"Niciun pat nu se eliberează altfel decât prin decesul pacientului", spune directoarea unităţii, Mioara Morar, ceea ce explică şi "concurenţa" mare: "În prezent avem o listă de aşteptare cu 58 de cereri. Cererea, de fapt, ar fi mult mai mare, primim o mulţime de telefoane de la familii interesate, dar mulţi aparţinători nici nu mai depun cereri tocmai pentru că ştiu că la noi apare un loc liber abia când moare cineva". Ultima internare datează din luna martie a acestui an.
Pentru a fi admisă o cerere de internare în UASMP Nucet, principalele condiţii sunt ca persoana pentru care se solicită internarea să aibă un diagnostic psihiatric grav şi să aibă domiciliul în Bihor, cererile fiind analizate de o comisie formată din psihiatri şi asistenţi sociali. "Cei mai mulţi pacienţi au retard mental sever şi schizofrenie paranoidă", spune Mioara Morar. Pentru cazare, hrană şi tratamente, unitatea are un buget lunar de 6.500 lei/bolnav.