Ştiaţi că populaţia canină a Oradiei este mai mare decât cea a locuitorilor Beiuşului, Aleşdului şi Nucetului la un loc? În municipiul de pe Crişul Repede sunt înregistraţi peste 28.500 de câini. Statistic vorbind, cam tot a treia familie deţine un animal de companie şi, la fel ca în cazul maşinilor, odată cu creşterea numărului au apărut şi problemele legate de acestea.

"Ţarcurile pentru plimbare sunt insuficiente pentru numărul enorm de câini din Oradea", reclamă preşedintele Asociaţiei Chinologice Metropolitane Oradea, Călin Mitra.

Oradea canină

reşedintele Asociaţiei Chinologice Metropolitane Oradea, Călin MitraZiua în care câinii din Oradea vor depăşi numeric, la fel ca în Occident, copiii de şcoală este aproape. "Tot mai multe cupluri tinere, pentru că nu au hotărât dacă rămân sau nu în ţară, în loc să facă un copil, îşi iau un câine", spune preşedintele Asociaţiei Chinologice Metropolitane Oradea, Călin Mitra (foto).

Dacă la 1 mai 2017 Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân (RECS), în care sunt înregistrate toate exemplarele microcipate, indica pentru Oradea 24.920 patrupede, anul acesta la aceeaşi dată numărul lor urcase la 28.503. Cu peste 3.500 mai mulţi câini într-un singur an. Şi asta, oficial! "Eu zic că în Oradea sunt peste 50.000 de exemplare. Mulţi stăpâni refuză să îşi înregistreze câinele de teamă că vor fi impozitaţi", zice preşedintele ACMO.

Condamnaţi la lanţ

Odată cu înmulţirea câinilor, s-au înmulţit şi problemele. "Oradea nu este neapărat un oraş ostil animalelor de companie, s-au făcut multe lucruri bune, dar mai avem mult până la normalitate", susţine Călin Mitra.

Orădenii se plâng că nu au unde să îşi elibereze câinii din lesă ca să îşi consume energia. "Dacă îţi bagi câinele în ţarcurile din parcuri rişti să-l scoţi afară plin de purici când e căldură sau de noroi când plouă. Dacă îi dai drumul în parc te amendează Poliţia Locală, iar dacă îl duci în pădure la Săldăbagiu, pe unde trec oi şi capre, te întorci cu el plin de căpuşe", spune George H., proprietarul unui ciobănesc.

Rozalia B. îşi plimbă cockerul numai în lesă. "Ţin toată ziua căţeluşa legată pentru că nu am unde îi da drumul. Dacă o duc în ţarc sar ceilalţi câini pe ea, dacă o las pe iarbă strigă mamele fiindcă le deranjează copiii", zice femeia. Aşa că o scoate, cum poate, o dată pe săptămână, la marginea oraşului...

De la purici la ariste

Cele 10 ţarcuri amenajate de Primărie în parcuri precum Nicolae Bălcescu, Mihai Viteazul, Salca sau Teiului ori în vecinătatea unor spaţii verzi din zona Octavian Goga şi Sovata sunt nu doar puţine, dar şi neîntreţinute.

veterinarul Sorin Lăzuran"În ţarcuri fie nu se face deloc dezinsecţie, fie se face de mântuială. Am avut cazuri în care oamenii s-au întors de acolo cu câinii plini de purici", povesteşte veterinarul Sorin Lăzuran (foto). Pentru că o parte din ţarcuri şi zonele verzi sunt îngrijite doar pe hârtie, numărul câinilor care ajung la veterinar a crescut odată cu venirea verii. "Pentru că iarba nu e cosită suficient, avem tot mai multe cazuri în care aristele (n.r. - ţepuşe din spicele unor buruieni) se bagă sub blana câinilor scoşi la plimbare, rănindu-i", spune veterinarul.

Mai ales la câinii blănoşi paiul ascuţit, în formă de săgeată, pătrunde în carne şi îi provoacă infecţii, purulenţe şi dureri. Dificile de extras, datorită formei, aristele impun deseori intervenţii chirurgicale. Plătite greu şi de câine, şi de stăpân...

Un parc pentru căţei!

Pentru a evita astfel de situaţii, proprietarii de câini vor să ceară municipalităţii ţarcuri mai multe şi mai curate. "Noi am propus Primăriei, încă de acum câţiva ani, 76 de amplasamente. Nu s-au făcut nici 20%", reclamă preşedintele ACMO. Potrivit acestuia, cea mai bună soluţie ar fi ca municipalitatea să aleagă un parc în care orădenii să îşi poată lăsa câinii liberi fără teama că vor fi amendaţi de Poliţia Locală.

"Marea problemă a oraşului e lipsa unui parc dog-friendly. Mulţi orădeni, dacă ies cu copilul la plimbare, nu îşi pot duce cu ei şi câinele, şi invers, ceea ce e anormal. Să fie un parc, cum ar fi cel din şanţul Cetăţii, unde să-ţi poţi lăsa să se joace şi câinele, şi copilul", cere Mitra.

De altfel, pentru a rezolva problema coabitării oamenilor cu câinii, ACMO vrea să propună municipalităţii instituirea unui aşa-numit test de sociabilitate şi de aptitudini canine (TSAC), patrupezii care trec testul de bună convieţuire cu oamenii urmând să primească dreptul de a-şi urma stăpânii în spaţii publice, localuri şi mijloace de transport în comun. "În Bucureşti, TSAC se susţine de câţiva ani. Voluntari ai asociaţiei noastre ar putea organiza seminarii şi susţine aceste teste cu câinii orădenilor", spune şeful ACMO.

Mai puţine amenzi

şeful Compartimentului Servicii Publice şi Spaţii Verzi din Primărie, Mircea Stejeran Nu doar proprietarii de câini sunt nemulţumiţi. "Avem reclamaţii din zonele Sovata, Teiului şi altele, de la cetăţeni deranjaţi de lătraturile câinilor după ora 23", spune şeful Compartimentului Servicii Publice şi Spaţii Verzi din Primărie, Mircea Stejeran (foto). Pentru a face linişte pe timpul nopţii în zona Sovata, Primăria a dat cheia ţarcului pentru câini asociaţiei de proprietari, ca să-l închidă seara.

Scriptic, cel puţin, reclamaţiile totuşi au scăzut. "Oamenii s-au civilizat, îşi duc câinii în lesă, curăţă după ei, nu prea fac probleme", spune directorul adjunct al Poliţiei Locale Oradea, Ioan Găluţ. Spre exemplu, dacă în 2016 poliţiştii locali au aplicat 144 sancţiuni celor care şi-au purtat câinii fără lesă sau nu au curăţat în urma lor, anul trecut numărul sancţiunilor a scăzut la 95, iar în 2018, până la sfârşitul săptămânii trecute, s-au încheiat doar 40 de procese verbale. Chiar şi aşa, oficialul nu crede că orădenii vor accepta prea curând să împartă locul într-un local sau în tramvai cu un câine, oricât de educat: "Mai e mult până acolo!".

Hai cu taxa!

viceprimarul Florin Birta, coordonatorul Direcţiei TehniceDe aceeaşi părere este şi viceprimarul Florin Birta (foto), coordonatorul Direcţiei Tehnice, în sarcina căreia cade problema câinilor cu stăpân. "Nu ştiu dacă posibilitatea să-ţi duci câinele în localuri publice sau cu tramvaiul ar da bine în Oradea. Nu cred că orădenii ar fi de acord", afirmă edilul.

Potrivit acestuia, municipalitatea a amenajat ţarcurile existente tot cu opoziţia vecinilor. "Poate nu arată impecabil, vom verifica şi vom lua măsuri, dar numai reclamaţii avem după ele. Locuitorii din vecinătatea lor se plâng de gălăgie", spune Birta. Mai mult, vicele afirmă că tot mai multe asociaţii de proprietari cer ca deţinătorii de câini să-şi declare animalele la întreţinere. "Avem discuţii tot mai serioase cu privire la introducerea animalelor de companie la calculul cheltuielilor comune", spune Birta.

În acest context, ideea înfiinţării unui parc "dog-friendly" se amână de la sine pentru vremuri mai bune, pe principiul "întâi oamenii, apoi câinii". Chiar dacă se dovedeşte o judecată câinească...


AMENDĂ!
500
lei este amenda pentru purtarea câinelui fără lesă şi botniţă, intrarea în instituţii publice, săli de spectacole şi de sport ori necurăţarea dejecţiilor acestuia


CIOBĂNESCUL "RUPE" TOT
Câini de top

V-aţi întrebat vreodată care sunt cele mai iubite zece rase de câini în Oradea? Conform evidenţelor RECS, lista e deschisă de ciobănescul german (cu un total de 1.463 exemplare înregistrate), urmat la mare distanţă de bichonul maltez (1.189 exemplare), labradorul retriver (706), teckel (648), bichonul bolognese (623), yorkshire terrier (601) şi shis-tsu (533). Singura rasă periculoasă din topul 10 al celor mai căutaţi câini din Oradea este Amstaff-ul (American Staffordshire Terrier - 493 exemplare), după care lista e închisă de bracul german cu păr scurt (337) şi bichonul havanez (317).

Spre deosebire de jumătatea anilor 2000, când în Oradea erau la modă câinii mari, de luptă sau de pază, în prezent, la fel ca în Occident, populaţia preferă câinii blânzi sau de talie mică. Moda a fost influenţată pe de o parte de aplicarea OUG 55/2002, care impune restricţii în creşterea câinilor periculoşi, iar pe de altă parte de criza de spaţiu implicită vieţii la bloc şi costurilor de întreţinere a animalelor.