Ortodocşii se consideră nedreptăţiţi de proiectul privind reţeaua unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat adoptat luni de Consiliul Local. Peste 30 de profesori şi părinţi ai elevilor care studiază la Liceul Ortodox "Roman Ciorogariu" au protestat în plenul şedinţei împotriva fuzionării cu Colegiul Tehnic "Dimitrie Leonida" şi mutării unităţii de învăţământ în clădirea din strada Republicii care a fost retrocedată în anul 2007 Episcopiei Ortodoxe.

Reprezentanţii liceului s-au arătat cel mai revoltaţi de faptul că, prin strămutarea din imobilul situat în strada Aluminei, unde funcţionează din anul 2010 când a unitatea a fuzionat cu şcoala Andrei Mureşanu, instituţia de învăţământ va pierde clasele I - VIII, care vor funcţiona în continuare în imobil ca secţie a Colegiului Naţional Mihai Eminescu. "Este un atentat! Cineva are un interes să nu existe o şcoală ortodoxă în Oradea", a acuzat revoltat Radu Rus, vicar administrativ al Episcopiei Ortodoxe şi director adjunct al liceului.

Atac la Primărie şi Inspectoratul Şcolar

Rus a acuzat, fără să nominalizeze, administraţia locală şi Inspectoratul Şcolar Bihor că au sabotat sistematic activitatea liceului. "Licelul ortodox a fost înfiinţat în 2007. Am cerut atunci spaţiu la Liceul Dimitrie Leonida (n.r. care funcţionează într-un spaţiu retrocedat Episcopiei Ortodoxe) şi nu ni s-au dat nici măcar două clase, de la Liceul Pedagogic, unde am funcţionat o perioadă scurtă, ne-au scos, şi apoi ne-au trimis pe strada Aluminei unde am fuzionat cu şcoala Andrei Mureşan. Nu înţeleg dece această unitate şcolară se sparge acum!", a spus Radu Rus.

Vicarul a subliniat că reprezentanţii liceului doresc ca unitatea să îşi păstreze clasele de gimnaziu. "Dacă ne mutăm cu clasele la Liceul Leonida, nu înţeleg de ce clasele care rămân devin structură a Colegiului Economic şi nu pot fi în continuare ale liceului nostru. Ne exprimăm dorinţa să păstrăm "primarul" şi "gimnazialul" şi să primim şi grădiniţa 10", a spus Rus.

"Iniţiativă discriminatorie şi abuzivă"

Cererea reprezentanţilor liceului este motivată de faptul că prin majorarea numărului de elevi instituţia îşi poate asigura majorarea fondului de salarii, iar prin încorporarea claselor de grădiniţă, gimnaziu şi liceu unitatea îşi poate asigura continuitatea.

Poziţia vicarului Radu Rus a fost susţinută prin luări de cuvânt inclusiv de directorul liceului Gheorghe Lazăr Erdeli şi reprezentantul Consiliului Părinţilor, Carmen Butaru. "Noi, părinţii, considerăm această iniţiativă discriminatorie şi abuzivă cu atât mai mult cu cât alte unităţi de învăţământ confesionale ale minorităţilor au fost sprijinite să se dezvolte", a afirmat Butaru.

Au depăşit bugetul de salarii

Acuzele reprezentanţilor liceului ortodox l-au iritat vizibil pe primarul Ilie Bolojan, cel care a conceput în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Bihor, reţeaua unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru anul 2012 - 2013. Edilul a arătat că liceul a încheiat anul 2011 cu o depăşire a bugetului de salarii de peste 27%. "E cel mai mare deficit înregistrat de un liceu orădean, iar asta în vreme ce toate celelalte licee confesionale au înregistrat un excedent", a spus Bolojan.

Primarul a mai afirmat că clasele de gimnaziu vor rămâne în imobilul de pe strada Aluminei pentru a nu sili copiii să naveteze de la fosta şcoală de cartier Andrei Mureşan în centrul oraşului şi au fost alocate colegiului "Mihai Eminescu" datorită prestigiului acestuia. În condiţiile în care Licelul "Roman Ciorogariu" a rămas fără clase de gimnaziu Primăria a găsit absurd să îi mai arondenze o grădiniţă pentru că ajunşi la vârsta şcolară micuţii nu vor avea unde urma clasa întâi.

Poziţia primarului a fost susţinută şi de consilierul local Dorel Luca, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor. Afectat în mod evident de acuzaţiile ortodocşilor, Luca s-a arătat surprins de protestele profesorilor. "Cei de la clasele I - VIII, care rămân împreună cu copiii în clădirea din strada Aluminei, vor fi preluaţi de Colegiul Mihai Eminescu fapt care le va creşte prestigiul. Desigur, că şi calitatea prestaţiei lor va trebui să crească la nivelul standardelor acestui colegiu", a spus Luca pe un ton ironic.

Au fost 66...

Hotărârea privind reţeaua de învăţământ preuniversitar orădean a fost adoptată de Consiliul Local cu majoritate de voturi, democrat-liberalul Nicuşor Lepădatu fiind singurul ales care s-a abţinut de la vot.

Conform hotărârii luate, începând din toamna acestui an, se va face comasarea prin absobţie a zeci de grădiniţe, preluarea Şcolii "Octavian Goga" şi a Grădiniţei 42 de către Colegiul Tehnic "Transilvania" şi fuzionarea Liceului Ortodox "Roman Ciorogariu" cu Colegiul Tehnic "Dimitrie Leonida".

Dacă în prezent în Oradea funcţionează 66 de unităţi din care 28 grădiniţe, 12 şcoli şi 26 de licee, după fuzionare numărul acestora va coborî la 45 de unităţi din care 9 grădiniţe, 11 şcoli şi 25 de licee.

Măsura are ca scop majorarea veniturilor la bugetul de salarii având în vedere că noua lege a învăţământului finanţează mai consistent unităţile cu număr mare de elevi şi face în posibilă în paralel reducerea cheltuielilor de personal având în vedere desfiinţarea unor posturi de director, de contabil şi personal administrativ auxiliar.

Citeşte pe aceeaşi temă şi Comasa(cra)rea: Zeci de şcoli şi grădiniţe din Oradea sunt unite, pentru eficientizare