Miza este enormă. Cine câştigă PNL Oradea are prima şansă să obţină candidatura la Primărie dacă Ilie Bolojan se retrage peste trei ani.

Sau poate chiar mai repede, dacă edilul va candida şi va câştiga conducerea partidului, căci în această eventualitate liderul organizaţiei municipale va prelua şi administrarea oraşului. Aşa că în spatele uşilor închise concurenţa este dură...

Liberali în luptă

Liberalii bihoreni intră din nou în campanie, de data asta internă. Pe 12 aprilie vor avea loc alegerile pentru conducerea filialei Oradea, iar pe 26 aprilie va fi ales preşedintele pe judeţ. Alegerea conducerii naţionale a fost stabilită pentru 17 iunie, astfel încât pretendenţii să îşi poată pregăti un program.

După înfrângerea de la parlamentarele din 2016, partidul trebuie să se restructureze încă de la nivel local. În Oradea, viceprimarul Mircea Mălan, preşedintele interimar al organizaţiei municipale, are deja un contracandidat. "Deocamdată nu am făcut demersuri oficiale, dar am decis să candidez", spune celălalt viceprimar, Florin Birta.

Decizia pare să îl fi luat prin surprindere pe preşedintele în funcţie, care evită să spună dacă va intra în cursă. "Preşedintele filialei nu contează prea mult. Contează echipa din spate", spune Mălan. Dar fiecare şi-ar dori să fie în fruntea acesteia...

Fără atacuri

Miza alegerilor este mare. Şeful filialei locale are prima şansă să-şi adjudece candidatura la funcţia de primar dacă Ilie Bolojan se retrage la încheierea celui de al treilea mandat. "S-ar putea să nici nu dureze atât. Dacă Ilie candidează şi câştigă alegerile la nivel naţional, va trebui să plece la Bucureşti şi să lase ca primar interimar preşedintele filialei Oradea", explică un liberal.

Deşi candidaturile se depun abia după 6 aprilie şi nu este exclus un al treilea pretendent, Mălan şi Birta au convenit săptămâna trecută, la un prânz colegial, să se concureze pe programe, fără atacuri la persoană şi contestaţii ulterioare. Cum preşedintele va fi ales de cei 600 de liberali plătitori de cotizaţii din Oradea, şansele par relativ egale.

Plus şi minus

Tradiţionalist, Mircea Mălan (contează pe nucleul vechilor liberali, cum ar fi deputatul Ioan Cupşa, consilierul local Adrian Felea, consilierul judeţean Sebastian Lascu ori omul de afaceri Ioan Tau, fost consilier local. Dezavantajul său este, însă, că are de decontat pierderea conducerii Consiliului Judeţean, ceea ce a lăsat fără finanţare primarii liberali, precum şi faptul că şi-a abandonat echipa de la judeţ când a decis să revină în Primărie.

Diplomat, Birta şi-a coalizat liberalii prin adopţie preluaţi din fostul PDL, precum consilierii locali Laurenţiu Chiană şi Florin Marinău, dar şi peneliştii din administraţie, cum sunt directorii din Primărie, Mircea Ghitea şi Lucian Popa, directoarea ASCO, Arina Moş, ori managerul Spitalului Judeţean, Gheorghe Carp. În ciuda lipsei de experienţă şi a faptului că şi-a angajat soţia şi fratele în societăţi subordonate municipalităţii, Birta pare să aibă un avantaj. Fie şi pentru că susţinătorii lui sunt oamenii lui Bolojan...

De unul singur

Ilie Bolojan, primar OradeaÎn ciuda tensiunii în creştere, Ilie Bolojan (foto) refuză să pledeze pentru vreun favorit. "Nu vrea să provoace rupturi în partid", zice un liberal. În ce-l priveşte, edilul şef va candida la preşedinţia PNL Bihor dar nu dintr-o poziţie comodă. Pierderea conducerii CJ, după ce l-a împins pe Mălan să candideze, a creat nemulţumiri.

Totuşi, deşi are adversari de genul primarului de Rieni, Gheorghe Bota, care a acuzat public că PNL Bihor are lideri "cu o inteligenţă submediocră", e greu de crezut că Bolojan va fi concurat. "Anul trecut a fost prima dată când PSD a bătut dreapta în Bihor. Bolojan trebuia să îşi dea demisia de onoare", spune fostul deputat Lucia Varga. Dar fosta ministră evită să-şi asume o candidatură fără şanse, iar senatorul Cornel Popa, o figură deja ştearsă, la fel. "Aşteaptă să-şi termine mandatul, ca să se retragă", spun apropiaţii fostului preşedinte.

Hărţuit acasă, Bolojan apare şi pe lista scurtă a potenţialilor candidaţi la preşedinţia partidului, alături de Ludovic Orban, Cătălin Predoiu, Cristian Buşoi şi chiar Alin Tişe, preşedintele CJ Cluj. Edilul orădean e susţinut de filialele puternice, precum Arad, Braşov, Cluj şi Timiş, fapt care explică declaraţia publică a acestuia că "vocea filialelor cu rezultate bune va trebui ascultată". Semn că încă îşi calculează şansele...