Viceprimarul Florin Birta s-a întâlnit joi seară cu locuitorii străzii Calea Bihorului pentru a le prezenta proiectul de reabilitare a arterei.

"La început orădenii au fost reticenţi. Parte din participanţii la întâlnire au protestat spunând că reabilitarea străzii provoacă deranj şi că va duce la creşterea traficului. Le-am explicat locuitorilor zonei importanţa acestei lucrări pentru zonă şi întregul oraş iar la finalul întâlnirii erau convinşi de necesitatea acestei investiţii", a declarat pentru BIHOREANUL viceprimarul Florin Birta.

Potrivit edilului, odată reabilitată, strada va servi ca rută alternativă şoferilor care vor să traverseze oraşul către Biharia cu ocolirea zonei centrale.

"Reabilităm acest drum pentru a face conexiunea între drumul expres şi legătura nouă de la Real Episcopia cu strada Suişului, pentru un acces mai facil spre Satu Mare şi pentru a avea o rută alternativă la circulaţia din zona centrală. Acest drum va fi folosit ca o rută alternativă mai ales atunci când vom începe lucrările la cele două pasaje din centrul civic", a spus Birta.

Se reface din temelii

Lucrările de reabilitare a străzii Calea Bihorului au demarat în ultima săptămână din martie cu lucrările de casetare care implică amenajarea la limita carosabilului a unor casete umplute cu piatră pentru stabilizarea drumului.

Potrivit proiectului, constructorii vor realiza ulterior doi kilometri de cale de rulare cu trotuare late de 1,5 metri, 280 metri de ziduri de sprijin înalte de 1,60 metri, 22 de locuri de parcare şi 14.900 metri pătraţi de spaţii verzi.

Cu ocazia lucrărilor vor fi refăcute reţelele de canalizare pluvială cu amenajarea de colectoare, rigole transversale, guri de scurgere şi cămine de vizitare.

Lucrările de modenizare a străzii Calea Bihorului sunt executate de firma Drum Asfalt pentru 5,1 milioane lei şi au un termen de execuţie de şase luni.