Aţi plătit pentru rezervarea locului de parcare la domiciliu? Primăria vă garantează dreptul de dispune în continuare de el. Cel puţin teoretic.

Viceprimarul Mircea Mălan le-a spus vineri reprezentanţilor Coaliţiei Rogerius că suspendarea de către Prefectură a taxei pentru parcare neregulamentară şi a taxei pentru ridicarea maşinilor parcate neregulamenter nu afectează dreptul orădenilor asupra parcărilor rezervate la domiciliu.

"Viceprimarul a dat asigurări că celor care au abonamente eliberate de Serviciul Parcări li se garantează locul desemnat", se menţionează într-un comunicat al Coaliţiei Rogerius.

Potrivit Hotărârii de Consiliu Local 448 din 2010 care reglementează parcările la domiciliu, municipalitea le garantează orădenilor care şi-au plătit abonament dreptul de a dispune de locul de parcare rezervat în curtea blocului. Până săptămâna trecută, dacă la întoarcerea de la muncă orădeanul îşi găsea locul ocupat de o altă maşină, putea suna la Serviciul Parcări şi o maşină de ridicări îi elibera parcarea. Autovehiculul era transportat în parcarea din strada Tudor Vladimirescu, unde era reţinut până când proprietarul plătea taxa de ridicare de 300 lei.

Pentru că Instituţia Prefectului a atacat taxa de ridicare, ca nelegală, de lunea trecută Poliţia Locală nu mai ridică maşinile la solicitarea şoferilor care şi-au găsit locurile ocupate. Conştienţi de acest fapt, tot mai mulţi orădeni parchează pe locurile rezervate de vecini, declanşând adevărate scandaluri în cartiere.

Ioan Găluţ, locţiitorul comisarului şef Alexandru Laza, la conducerea Poliţiei Locale, spune că săptămâna trecută agenţii de teren au fost chemaţi la nu mai puţin de şase astfel de cazuri.

"Faptul că nu mai putem ridica maşina care ocupă locul de parcare rezervat nu înseamnă că nu ne ducem la sesizări. La solicitare, un echipaj se deplasează la faţa locului, ia numărul maşinii, identifică proprietarul şi îl contactează. Durează mai mult, dar până la urmă şoferul eliberează locul şi este sancţionat cu amendă contravenţională de la 150 la 500 lei, cu posibilitatea achitării în 48 de ore a jumătate din minimum amenzii", spune Găluţ.

Pe de altă parte, în cadrul aceleiaşi întâlniri cu viceprimarul Mircea Mălan, reprezentanţii Coaliţiei Rogerius au cerut ca asociaţiile de proprietari să nu mai fie amendate de Poliţia Locală pentru gunoaiele aruncate lângă tomberoane. Reprezentanţii asociaţiilor susţin că acestea nu au nici resurse, nici competenţe pentru a controla fenomenul.

Numai în ultima lună Poliţia Locală a amendat 29 de persoane fizice şi juridice pentru depozitarea de mizerii lângă tomberoane şi a identificat 82 de persoane care căutau în containerele de deşeuri menajere.

Viceprimarul Mircea Mălan nu s-a lăsat înduplecat de cererea reprezentanţilor asociaţiilor, fapt pentru care aceştia au spus că vor cere consilierilor locali să modifice hotărârile de Consiliu Local care prevăd aceste amenzi.