Universitatea din Oradea a găzduit, miercuri, o dezbatere publică pe tema lărgirii străzilor Armatei Române și Universității, un proiect al Primăriei, iar toți specialiștii, studenții și reprezentanții organizațiilor civice prezenți s-au arătat împotriva investiției.

Singurul care a susținut-o a fost viceprimarul Oradiei, Teofil Filimon, care a precizat, însă, că este vorba, deocamdată, despre o intenție. Totuși, edilul a intrat în vizorul studenților, care au fost deranjați de faptul că Filimon a plecat înainte ca dezbaterea să se termine. Tinerii l-au comparat cu George Simion, candidatul prezidențial absent la dezbateri, și au spus că-l vor ține minte la următoarele alegeri locale.

„Nu le-a cerut nimeni să investească”

Dezbaterea, singura pe această temă, a fost organizată la inițiativa Uniunii Studenților din Oradea, în parteneriat cu Universitatea și cu ONG-ul Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă (CAPDD) Bihor, cu scopul de a pune pe masă argumentele specialiștilor cu privire la efectele transformării celor două străzi, care în prezent au câte o bandă pe sens, în bulevarde cu patru benzi.

Primul care a luat cuvântul a fost rectorul Universității din Oradea, Constantin Bungău, care a spus că acest proiect al municipalității îl îngrijorează și că, deși problema de trafic aglomerat există, soluția nu este încurajarea șoferilor. Nemulțumirea mediului academic, exprimată și anterior, inclusiv printr-o scrisoare adresată Primăriei și Consiliului Local, este că strada Universității, odată transformată în bulevard, va „fractura” campusul studențesc, care se întinde de-o parte și de alta a arterei.

„Universitatea dorește să fie puternică și mare. Nu poți să o faci mare dacă o vei traversa cu fluxuri de mașini. (…) Nu le-a cerut nimeni să investească în ceva ce de fapt ar fi trebuit eliminat. Să elimine traficul, nu să-l îmbunătățească, aici e problema”, a spus Bungău, militând pentru transformarea străzii Universității într-una pietonală.

Critici pentru funcționarii Primăriei

Rectorul a citit și dintr-un document al Primăriei, care susține investiția, unde o funcționară a municipalității - al cărei nume, Viorica Krausz, a fost dezvăluit de Constantin Bungău (foto jos), acesta subliniind că oamenii trebuie să știe cine sunt acești funcționari - arată că lărgirea străzilor este oportună, întrucât în prezent nu există un trafic pietonal semnificativ aici.

„Normal, studenții nu se întâlnesc unii cu alții pentru că este un trafic care trebuie eliminat, nu rezolvat. (...) Nu știu cine este doamna consilier Krausz, dar sunt sigur că dacă ar fi studentă la Universitatea din Oradea, nu și-ar lua creditele la disciplina logică elementară”, a spus, aspru, Bungău, adăugând că traficul pietonal în zonă trebuie încurajat.

Rectorul a fost aplaudat de cei prezenți în Aula Magna - o audiență de ordinul zecilor de persoane, formată în mare parte din studenți - când a spus că și strada Armatei Române trebuie conservată prin transformarea într-una pietonală, deoarece are un „parfum” aparte, moștenit din secolul trecut.

Cluj-Napoca face străzi pietonale

Tot împotriva proiectului s-au pronunțat și alți specialiști invitați să ia cuvântul. Unul dintre ei, arhitectul Szabolcs Guttmann, clujean titular al Facultății de Construcții, Cadastru și Arhitectură din Oradea, a amintit că Primăria și Universitatea au realizat în comun, în 2018, un masterplan (foto) care prevede unirea celor două campusuri printr-un drum pietonal, și care i-a invitat pe toți cei prezenți la școala de vară a studenților arhitecți din Oradea, între 14 și 17 iulie, când vor expune soluții găsite de ei pentru acest proiect.

Tot Guttmann a amintit de clădirile realizate de frații Vago, în campusul central al UO, toate clasate ca monumente istorice, și despre faptul că trebuie puse în valoare, dar a oferit și exemplul orașului Cluj-Napoca, unde o stradă centrală și importantă, Mihail Kogălniceanu, este acum transformată în pietonală.

„Zona Universității poate deveni un mini-oraș care poate salva centrul istoric”, a mai spus Guttmann, explicând că turiștii ar putea fi ademeniți aici, și nu doar în buricul Oradiei, care ar putea deveni supraaglomerat.

„O lipsă de respect”

Invitat să ia și el cuvântul, viceprimarul Oradiei, Teofil Filimon (foto), singurul reprezentant al administrației locale prezent la dezbatere, a avut un discurs diplomat, spunând că apreciază Universitatea și parteneriatul ei cu Primăria, iar despre proiectul contestat că este, deocamdată, o intenție. Merită precizat însă că lărgirea străzilor a fost deja aprobată de Consiliul Local Oradea, încă din toamna anului 2024, dar nu se regăsește pe lista investițiilor din acest an din lipsă de fonduri.

„A fost o inițiativă a Poliției Rutiere și a Primăriei Oradea și este la faza de intenție, în care analizăm toate posibilitățile”, a declarat Filimon. El a precizat că se ia în calcul inclusiv amenajarea unor „pasaje subterane sau supraterane”, pentru ca studenții să traverseze mai ușor viitorul bulevard. „Suntem deschiși la dialog”, a concluzionat el.

Totuși, edilul s-a scuzat spunând că trebuie să plece la un alt eveniment și n-a participat la întreaga dezbatere, ceea ce i-a atras, ulterior, critici din partea studenților.

La finalul prezentărilor specialiștilor, când au avut ocazia să pună întrebări sau să transmită mesaje, mai mulți au spus că ar fi avut întrebări pentru viceprimar sau orice alt reprezentat al Primăriei, dar au constatat că nu au cui să le adreseze.

Un student și-a îndemnat colegii să nu uite atitudinea edililor. „Consider că este o lipsă de respect că a plecat reprezentantul Primăriei. Sper să ne amintim asta peste trei ani și jumătate, când ne vor cere votul”, a spus Casian. Alți participanți la dezbatere, chiar dacă nu la microfon, l-au comparat pe Filimon cu George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale care a lipsit de la dezbateri publice.

La Oradea, ca nicăieri

Alte puncte de vedere expuse la dezbatere au fost ale medicului Ioana Mihăilă (foto), fost ministru al Sănătății, care a vorbit despre efectele poluării asupra sănătății, militând astfel pentru reducerea traficului rutier. Potrivit statisticilor citate de aceasta, în România anual mor prematur 29.000 de oameni, din cauza expunerii la particule fine poluante (PM2.5), iar țara noastră se află printre statele UE cu cea mai mare poluare în mediul urban.

Tot Mihăilă a vorbit despre nevoia ca orașele să fie prietenoase cu pietonii și a dat trei exemple - Barcelona, Copenhaga și Paris - care au implementat diferite măsuri pentru reducerea traficului rutier.

Arhitecta peisagistă Diana Codrean a menționat, la rândul ei, că orașele trebuie, gradual, să facă trasee pentru pietoni, bicicliști, transport public și abia apoi pentru mașini, caracterizând proiectul dorit de Primărie ca „o eroare de planificare urbană”. Codrean a militat și pentru nevoia unor echipe multidisciplinare care să pregătească proiectele municipalității, proiecte la care în prezent lucrează doar ingineri și constructori, nu și urbaniști ori peisagiști.

Mesaje similare au transmis și mai multe cadre didactice ale Universității din Oradea, prezente la dezbatere, inclusiv decanul Facultății de Geografie, Alexandru Ilieș (foto), care a spus că „nicăieri nu se încurajează traficul dinspre centură spre centrul orașului”.

Totodată, studenții din cadrul USO au spus că ei își doresc un campus verde și încurajarea cât mai multor măsuri ecologiste. Pe de altă parte, Paul Iacobaș, din partea CAPDD Bihor, a amintit că, la inițiativa acestei ONG, Oradea face parte dintr-o rețea de orașe care vrea să protejeze natura din mediul urban.

Moderatoarea dezbaterii, Raluca Lezeu, studenta membră în Consiliul de Administrație al Universității, a precizat că toate ideile menționate la dezbatere vor fi transmise municipalității. Cu speranța că vor fi și luate în seamă...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!