Un proxenet brăilean de 34 ani a ajuns la sfârşitul săptămânii trecute în Arestul Poliţiei Bihor, după ce victima sa a sărit din maşină în Vama Borş şi a cerut ajutorul poliţiştilor de frontieră.

Bărbatul, Adrian Tiutiu, cercetat acum de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Oradea, a racolat-o pe tânără în toamna trecută, pe o reţea de socializare, promiţându-i că o va angaja ca să vorbească la telefon cu clienţii prostituatelor care lucrau pentru el la Viena.

"Bărbatul a determinat-o pe fată să plece de la locuinţa mamei sale din Germania în Viena, unde a primit-o şi unde ulterior, prin metoda loverboy, a determinat-o să se îndrăgostească de el", se arată într-un comunicat al DIICOT.

Pe româneşte, bărbatul a sedus-o pe tânără şi a plasat-o într-o reţea de prostituţie în Austria, agresând-o de mai multe ori, atât acolo, cât şi în România, lovind-o cu pumnii şi picioarele ca s-o determine să se prostitueze.

"La început, sumele obţinute au fost împărţite în mod egal între inculpat şi victimă, ulterior însă inculpatul a pretins şi primit toate sumele de bani obţinute din această activitate", se precizează în informare.

Joi, 25 septembrie, tânăra a fost bătută din nou într-un hotel din Mediaş. Bărbatul o adusese în ţară, însă voia să o convingă din nou să plece cu el în Austria iar ea s-a împotrivit. "Victima a reuşit să scape în aceeaşi seară, în Vama Borş, sărind din autoturismul inculpatului şi denunţându-l poliţiştilor aflaţi în punctul de trecere a frontierei", au mai arătat procurorii DIICOT.

În timpul anchetei, procurorii au stabilit că brăileanul a procedat la fel cu alte cinci femei, între 2012 şi 2014, iar din banii câştigaţi de acestea, şi-a cumpărat şi o maşină. Ca urmare, Tiutiu este suspect acum de proxenetism şi spălare de ban, fiind reţinut iniţial pentru 24 de ore iar sâmbătă arestat pentru 30 de zile.

Măsura a fost atacată, prin contestaţie, care urmează să fie analizată la Curtea de Apel Oradea.