Doina avea 2 ani. Era o iapă mică şi blândă, antrenată să plimbe copii cu dizabilităţi. Nu-i va mai ajuta. Acum o săptămână, un mastodont condus de un dement a intrat, noaptea, pe păşunea unde iapa fusese lăsată împreună cu alţi 25 de cai, a fugărit şi lovit animalele, după care a dispărut. Mânza n-a avut nicio şansă, maşina secerându-i picioarele din spate, apoi a trecut peste ea, lăsând-o aproape fără suflare.
Proprietarii au căutat în toată ţara un medic veterinar care s-o salveze. Starea ei era, însă, mult prea gravă, motiv pentru care în final a fost tranchilizată şi transportată la Braşov, unde suferinţa i-a fost curmată, prin eutanasiere.
Autorul cruzimilor nu a fost încă identificat. Sătenii îl bănuiesc pe Victoraş Micula, fiul magnatului Viorel Micula, fiindcă unul dintre bolizii cu care circulă beizadeaua fusese implicat în aceeaşi noapte în tamponări produse, culmea, tot în satul Betfia. Atât doar că cele două evenimente rutiere au fost "revendicate" la Poliţie de un orădean de 52 de ani...
Da’ cu caii ce-ai avut?
Mai mulţi cai de rasă, dar şi unii dresaţi să se ocupe de copii cu dizabilităţi au fost răniţi, în noaptea de luni spre marţi, de persoane rămase neidentificate, care au intrat pe o păşune din Betfia cu o maşină de teren şi au fugărit animalele până la epuizare. Caii aparţin unor săteni, Asociaţiei Crescătorilor de Animale Betfiana şi bazei de agrement "Caii din Vale". "Păşunea e îngrădită cu gard electric. Sunt cam 30 de cai acolo. Necunoscuţii au intrat cu maşina, i-au fugărit şi i-au lovit", a povestit revoltat preşedintele Asociaţiei Betfiana, Cristian Bot.
Animalele rănite au fost descoperite marţi dimineaţă de săteni, care iniţial au crezut că fuseseră împuşcate. Ulterior, şi-au dat seama că au fost fugărite de o maşină de teren, al cărei şofer a pornit într-o cursă off road pe care a transformat-o într-o distracţie macabră. A rupt gardul electric al păşunii şi a intrat în ţarcul întins pe 30 de hectare, alergând caii şi lovindu-i cu maşina. "Erau mai mulţi cai răniţi, o mânză avea un picior din spate rupt cu totul, partea de jos stătea doar în piele, o alta e tăiată în două locuri, lovită la picior, dar se poate recupera. Mai erau doi cai cu răni şi un mânz de 10 săptămâni cu pielea jupuită pe picioare şi pe spate. Maşina a dat şi peste el", a explicat proprietara bazei "Caii din Vale", Alina Silaghi (foto).
Vinovat şi nu prea
Sătenii au găsit pe păşune bucăţi din spoilerul maşinii şi fragmente ale unei oglinzi, aşa că au cerut ajutorul poliţiştilor din Băile Felix care deja aveau în lucru două tamponări provocate tot de o maşină de teren. Pe drumul care coboară de la crater, două autoturisme fuseseră lovite în aceeaşi noapte, unul fiind aruncat de-a dreptul, prin poartă, în curtea proprietarului.
Incidentul a fost asumat, marţi la prânz, de un orădean de 52 ani, care s-a prezentat la sediul Poliţiei din Felix tocmai când poliţiştii preluau reclamaţiile proprietarilor de cai, aceştia sancţionându-l cu 10 puncte amendă pentru încălcarea Codului Rutier.
Bărbatul a negat că ar fi avut vreo legătură, însă, cu barbaria de pe păşune, chiar dacă bolidului cu care ajunsese la Poliţie, un Hummer negru, îi lipsea tocmai spoilerul găsit acolo. Unde mai pui că namila lăsase urme de noroi pe autoturismele buşite şi, deşi între timp fusese spălată, încă mai avea urmele cursei de pe câmp. Pe de altă parte, o cameră de supraveghere de pe uliţă a surprins maşina venind dinspre păşune şi îndreptându-se spre zona în care a tamponat cele două maşini.
M...e vouă!
Bolidul cu pricina aparţine uneia dintre firmele patronate de magnatul Viorel Micula, de unde şi bănuiala sătenilor că fiul acestuia, celebrul Victor Micula, nu ar fi străin de cursa sângeroasă.
Coincidenţă sau nu, în timp ce şoferul Hummer-ului se afla în sediul Poliţiei Felix, în faţa instituţiei a apărut şi un BMW în care se afla, ca pasager, chiar Victoraş. Maşina a dat trei ture, după care şoferul a oprit în faţa sătenilor care aşteptau în zonă, a deschis geamul şi le-a arătat un semn obscen.
Gestul golănesc a fost văzut şi de proprietara bazei "Caii din Vale" care tocmai terminase de scris plângerea pentru distrugere, cruzimi asupra animalelor şi tulburare de posesie "Mă revoltă că îşi permite să ne jignească aşa, dar ce pot face? Aşteptăm şi vedem ce se întâmplă. Calul care a murit, precum şi ceilalţi pe care îi avem, sunt antrenaţi de mici pentru terapia copiilor cu dizabilităţi. Totuşi, nu atât paguba materială, timpul şi investiţia emoţională ne deranjează, ci pericolul social al faptelor. Să alergi cu maşina nişte animale până le rupi picioarele mi se pare o faptă care arată nişte probleme psihice. Şi atunci, ce urmează dacă nu va fi tras la răspundere? Va fugări oameni?...", zice Alina Silaghi.
Anchetă prudentă
A spus bărbatul de 52 de ani adevărul când şi-a asumat vina pentru tamponări sau a protejat pe cineva? Iar dacă da, este acea persoană Victoraş Micula? Sunt doar câteva din întrebările la care trebuie să răspundă ancheta poliţiştilor din Felix care, a aflat BIHOREANUL, au stabilit până acum doar traseul bolidului: maşina îşi pornise cursa din Băi prin spatele lizierei, a urcat pe păşune şi apoi a coborât pe lângă crater, pentru a se întoarce la Oradea.
Pe drum, Hummerul a trecut prin dreptul a cel puţin două camere de supraveghere de pe DN 76, aşa că sătenii păgubiţi au vrut să vadă înregistrările. Poliţia i-a refuzat, însă, pe motiv că imaginile conţin date cu caracter... personal. Ca de obicei, oamenii legii s-au dovedit foarte grijulii cu "imaginea" huliganilor. "Poliţiştii ne-au spus să nu facem speculaţii, să nu denigrăm şi să nu emitem suspiciuni, pentru că îşi vor face treaba", spune Alina Silaghi.
"Goodbye!"
Aceeaşi atitudine reţinută o au şi reprezentanţii Poliţiei Bihor, care nu au "deconspirat" barbaria în comunicatele pe care le emit zilnic din oficiu. Abia la cererea BIHOREANULUI, purtătorul de cuvânt al instituţiei, comisarul Alina Dinu, a dezvăluit că "s-a început urmărirea penală in rem" şi că dosarul va fi înaintat Parchetului Oradea, cercetările urmând să fie continuate sub supravegherea unui procuror.
Între timp, Victoraş Micula şi-a luat zborul spre Amsterdam, unde la sfârşitul săptămânii trecute s-a desfăşurat celebrul festival de o zi şi-o noapte "King’s Day", organizat de ziua regelui. Postând din aeroport o poză pe pagina sa de socializare cu un mesaj scurt: "Goodbye!".
FIŢE DE VIP
Legea-i doar pentru unii
Moştenitorul omului de afaceri Viorel Micula, Victor Micula (foto) nu e la prima năzbâtie cu iz penal, însă niciodată n-a fost tras la răspundere. BIHOREANUL relata în 2012 cum tânărul şi-a asmuţit bodyguarzii asupra preşedintelui clubului de fotbal din Budureasa, Niţu Fâşie, care nu îl lăsase să stea pe banca de rezerve în timpul unui meci.
Ancheta a fost clasată, iar Victoraş a continuat să şocheze. Pe 8 aprilie 2013, a aterizat cu elicopterul la Mănăstirea Prislop şi, deloc jenat că zgomotul aparatului de zbor deranja pelerinii, a coborât şi s-a băgat în faţa celor aşezaţi la rând ca să se reculeagă, motivând că era... stresat din cauza crizei economice.
Câteva zile mai târziu a comis-o din nou. În timpul unui protest autorizat al localnicilor din zona Beiuş desfăşurat pe DN76, Victoraş şi-a pus bodyguarzii să blocheze şoseaua, instigând şoferii să-i urmeze exemplul, după care, la sosirea poliţiştilor, a fugit călare pe o motocicletă, chiar dacă, fiind încă minor, nu avea permis de conducere.
În pofida dovezilor că tânărul a încălcat cel puţin un articol al Codului Rutier, poliţiştii au înregistrat un dosar penal pe numele său abia după ce BIHOREANUL i-a dezvăluit isprava. Chiar şi aşa, dosarul, deschis de Parchetul Beiuş, a fost "mutat" la Cluj şi apoi clasat.