Când medicul a ieşit din salon, părinţii priveau în gol. Doar cei aflaţi în preajma morţii pot înţelege amorţeala care i-a cuprins. Vorbele doctoriţei pluteau în aer: "Poate ar fi bine să sunaţi la pompele funebre". Cuvinte pe care ar fi vrut să nu le audă niciodată!

Copila lor de patru anişori respira deja de şase luni asistată de aparate, iar metoda nu mai dădea rezultate. "Va trăi!", a găsit însă tatăl său puterea să rostească. Şi a trăit! Decuplată de la aparate în după-amiaza de 29 martie 2006, Victoriana Soriţău a găsit puterea să respire singură, iar astăzi este un copil perfect sănătos. Fetiţa care a învins cancerul...

"E puturoasă..."

Părinţii au avut primele bănuieli în toamna lui 2004, când Victoriana avea 2 ani. "Eram la un prieten privind-o pe fetiţa lui tot de 2 ani cât era de energică. Brusc, mi-a căzut inima. Mi-am spus: "Ceva nu este bine cu fetiţa mea!"", povesteşte profesorul de teologie Ilie Soriţău. Copil sănătos până atunci, Victoriana - Tori, cum îi spune familia - se mişca în ultimul timp greoi şi fără chef.

Copila avea o mică umflătură lângă coloană, aşa că părinţii au purtat-o din medic în medic. Degeaba. "În trei luni am auzit tot felul de diagnostice, de la "E puturoasă, nu vrea să umble" până la "E din naştere, o să-şi revină"", spune bărbatul. Dar Tori nu şi-a revenit. În decembrie nu mai putea umbla nici de-a buşilea, slăbise şi era tot mai palidă. "Când, căutând pe Google, soţia mea a descoperit că acestea sunt simptomele unei tumori la coloană, ne-am speriat şi mai tare".

Culmea, diagnosticul mamei, pe care nu-l ghicise niciun medic orădean, a fost confirmat de un RMN făcut la o clinică din Arad. În urma investigaţiei, a ieşit la iveală o tumoare de 6 centimetri chiar lângă coloană. Deşi rar, neuroblastomul este una dintre cele mai frecvente forme de cancer la copii. Şi din cele mai agresive...

America, America...

Hotărâţi să îşi salveze fetiţa, soţii Soriţău au plecat împreună cu cei doi copii la tratament în SUA. Ilie făcuse facultatea peste Ocean, unde a şi cunoscut-o pe soţia sa Raelene, cetăţean american, aşa că s-au adaptat destul de repede. Micuţa a fost internată la spitalul Cook Children din Fort Worth (Texas), unde medicii au descoperit încă o tumoare, abdominală. Şi aşa a început lupta cu cancerul!

În ianuarie 2005, Tori a fost operată pentru extirparea tumorii de pe coloană care ameninţa s-o lase paralizată, iar în mai medicii au extras-o pe cea din abdomen. Fiecare operaţie a fost precedată de şedinţe de chimioterapie şi urmată de altele, de radioterapie. "Era slăbită şi tristă. Procedurile acestea sunt îngrozitoare şi pentru un adult, dar pentru un copil!", îşi aminteşte Raelene. Femeia e marcată şi acum de suferinţa micuţei, căreia i-a fost alături zi şi noapte, deşi era însărcinată cu cel de-al treilea copil al familiei...

Trei zile de moarte

În iulie, medicii au făcut pasul decisiv: Tori a fost supusă unui transplant de măduvă. "Pacientului i se extrage sânge din care se separă celulele stem şi se procesează pentru a fi reintroduse, sănătoase, în organism. Vreme de trei zile, organismul e lăsat practic să "moară", în speranţa că vor muri şi celulele canceroase. E lucrul cel mai apropiat de moarte pe care îl poate trăi cineva", povesteşte tatăl fetei. Iar Tori l-a trăit.

Procedura este extrem de delicată şi implică o perioadă de recuperare prelungită. Rămas fără sistem imunitar, pacientul trebuie menţinut săptămâni în şir într-un mediu steril pentru că orice răceală banală îi poate fi fatală. În urma operaţiei, medicii au ţinut micuţa nu mai puţin de 98 de zile în comă indusă, pentru ca trupul să se odihnească.

"Ar putea să colapseze..."

Când Tori s-a trezit din somn, recuperarea a fost luată de la capăt. Extrem de agresiv, tratamentul i-a afectat toate organele, fapt pentru care nu mai puţin de şase luni micuţa a trăit conectată la aparate. "Era aşa slăbită încât dacă opreau ventilatorul nu respira singură", îşi aminteşte mama.

În primăvara anului următor, medicii au încercat de cinci ori să o decupleze de la aparate. Fără succes. Ultima încercare a avut loc pe 29 martie 2006. Fetiţa respira tot mai dificil, deşi primea oxigen la capacitate maximă. Sfârşitul părea inevitabil. "Va trebui s-o decuplăm de la aparate ca s-o forţăm să respire singură. Pot încerca să o ventilez manual, dar am nevoie de acordul dumneavoastră, pentru că ar putea intra în colaps", le-a spus medicul celor doi părinţi încremeniţi de durere. "De acord", au spus părinţii. "Poate ar fi bine să sunaţi la pompele funebre", i-a pregătit doctoriţa de ce era mai rău, înainte de a ieşidin încăpere.

Dar fetiţa a trăit. "I-au făcut ventilaţie manual şi Tori a început să respire singură. Doctoriţa ne-a şi spus că în întreaga ei carieră nu a văzut pe cineva în stare atât de gravă să-şi revină", povesteşte tatăl. Profesor de religie, Ilie e convins că Dumnezeu a salvat-o. "În procesul de vindecare partea medicală e foarte importantă, dar există în acelaşi timp o dimensiune spirituală pe care mulţi o ignoră. Pentru Tori s-au rugat credincioşi catolici, ortodocşi şi baptişti din toată lumea", spune bărbatul.

Ca-n SUA...

Într-o ţară în care bolnavii sunt lăsaţi să zacă dacă nu dau şpagă ori nici măcar nu sunt primiţi în spital, modul în care medicina occidentală vede pacientul e de-a dreptul şocant. "Toate cadrele medicale sunt alături de tine până în ultima clipă. Dacă pacientul mai are o săptămână de trăit, o săptămână fac tot posibilul să-l salveze, iar persoane special pregătite se joacă cu copilul, îl ajută să deseneze ori să scrie, ca şi cum nu s-ar întâmpla nimic rău", povesteşte Ilie.

Impresionat, tatăl micuţei a pus în legătură conducerea Spitalului Municipal din Oradea cu specialiştii clinicii texane pentru ca, din schimburile de experienţă ce vor urma, ai noştri să înveţe cum să trateze bolnavul astfel încât să-i menţină vie speranţa. Şi, mai ales, să nu sufere. "Tori nu-şi aminteşte nimic de perioada din spital. I-au dat calmante să nu sufere şi să uite, ca să nu rămână traumatizată pe viaţă", spune tatăl.

După 5 ani de luptă cu boala, în care a făcut 6 sesiuni de chimioterapie, 12 de radioterapie, mai multe operaţii, între care şi un transplant de măduvă, şi în care a reînvăţat să umble de trei ori, astăzi micuţa poate privi în urmă fără teamă. La fel ca orice copilă de vârsta ei, se joacă de-a prinţesa, desenează, cântă şi merge la şcoală. Iar când, impresionat de povestea micuţei, un adult încearcă să afle de la ea cum a învins teribila boală, răspunde zâmbind în engleza exersată în spital: "God is good". Dumnezeu este bun!...

"Vreme de doi ani, Tori nu a zâmbit deloc. Chiar şi acum e o fetiţă foarte serioasă, care încearcă să aibă grijă de toată lumea. În pauze, la şcoală, merge să o întrebe pe învăţătoarea surorii ei mai mici: "Doamna învăţătoare, a fost cuminte Karis astăzi?"
Raelene Soriţău, mama Victorianei

LUPTA PENTRU VIAŢĂ
Centrul Oncologic

În Bihor sunt înregistraţi nu mai puţin de 18.000 de pacienţi oncologici, adulţi şi copii, în diferite stadii, iar alte cinci cazuri sunt descoperite în fiecare zi! Având în vedere situaţia, în septembrie Primăria a demarat construcţia unui Centru Oncologic în curtea Spitalului Municipal Gavril Curteanu (foto). Investiţia se ridică la 19,71 milioane lei şi este suportată din fonduri de la Ministerul Sănătăţii, cu contribuţia municipalităţii orădene.

În paralel, Consiliul Local a alocat un teren Fundaţiei Hospice, pentru construirea de la zero a unui centru de îngrijiri paliative, în cadrul căruia să poată fi îngrijiţi şi consiliaţi bolnavii de cancer, astfel încât să nu mai zacă pe patul de spital în aşteptarea morţii.