Deşi au avut un început ezitant, handbaliştii de la CSM Oradea au făcut un meci bun, în cele din urmă, sâmbătă, pe teren propriu, în cadrul etapei a 3-a a Diviziei A.

La Arena Antonio Alexe, elevii antrenorului George Tăutu au primit replica formaţiei CSM Sighişoara, o echipă întărită faţă de sezonul trecut, care a inspirat teamă bihorenilor, dar care, în cele din urmă a fost întrecută clar, la o diferenţă de opt goluri, cu scorul de 32-24. Asta, după ce orădenii au condus şi cu 11 goluri pe tabelă şi după ce în ultimele cinci minute, tehnicianul George Tăutu a trimis în teren jucătorii tineri şi cei care, de regulă, evoluează foarte puţin sau deloc.

În primele cinci minute, oaspeţii s-au aflat la timonă şi au condus pe tabelă, a urmat însă o revenire spectaculoasă a gazdelor, care au marcat opt goluri consecutive, fără să primească vreunul şi, de la 3-4, au ajuns să conducă cu 11-4. Avansul luat în minutul 15 a permis apoi şi o uşoară relaxare în jocul orădenilor, care au mai redus puţin tempoul, dar în pauză au intrat cu un avantaj de cinci goluri, scor 14-9.

Deşi jucătorii de la Sighişoara au început bine şi repriza a doua, apropiindu-se în minutul 35 la două goluri, scor 16-14, încet, încet, "roş-albaştrii" bihoreni au trecut la timonă din nou şi s-au distanţat tot mai mult faţă de adversar pe tabelă, ajungând să conducă cu 24-16, în minutul 45, 28-19 în minutul 50 şi chiar cu 31-20, în minutul 54. Din acest moment, antrenorul Tăutu a schimbat liniile şi i-a trimis în teren pe jucătorii tineri şi cei care nu prea au evoluat până acum, iar asta s-a văzut pe tabelă, oaspeţii mai reducând din handicap. În acest fel, jocul s-a încheiat cu scorul de 32-24 pentru CSM Oradea.

După aspectul scorului, se poate spune că a fost o victorie obţinută mult mai uşor decât s-ar fi aşteptat bihorenii, în condiţiile în care au evoluat şi fără Cosmin Liberţ, jucător accidentat.

"Ne-am antrenat foarte bine pe faza de apărare, ceea ce s-a şi văzut în prima repriză. Am câştigat foarte multe mingi în apărare, doar că în atac nu am fructificat aşa cum ar fi trebuit. Până la urmă însă, băieţii şi-au făcut datoria în a doua repriză şi am reuşit să ne distanţăm la zece goluri. Eu încă spun că mai avem nevoie de timp să omogenizăm lotul. S-a simţit şi lipsa lui Cosmin Liberţ, care a fost accidentat meciul acesta, dar, totuşi pot să zic că a fost suplinit cu bine de ceilalţi jucători. A fost un meci în care a contat foarte mult atitudinea noastră", a declarat, la finalul partidei, antrenorul echipei orădene, George Tăutu.

Principalul marcator al bihorenilor a fost în acest meci Radu Răzvan Radu, autor a 7 goluri. L-au urmat: Petru Pomian, cu 6 reuşite, Devid Munea, Cătălin Crăciun şi Bogdan Cîrchea, autori a câte 5 goluri.

Iată handbaliştii care au fost trimişi în teren pe parcursul acestui joc de antrenorul George Tăutu: Duma, Marchiş şi Ene portari; – R. Radu 7 goluri, Pomian 6, Crăciun 5, Cîrchea 5, Munea 5, Mihăilescu 2, Munteanu 1, Szilagyi 1, Sabău, Zamfir, Criste şi Bondor. A lipsit Liberţ, accidentat.

De la formaţia din Sighişoara, principalul marcator a fost Alexandru Căpăţînă, autor a 5 goluri.

Într-o altă partidă din etapa a 3-a a Seriei D din Divizia A la handbal masculin, la Turda, AHC Potaissa II din localiate a remizat cu scorul de 29-29 cu CS Minaur II Baia Mare.

Cel de-al treilea joc al etapei, HC Sibiu – HC Szejke Odorhei, va avea loc marţi, de la ora 17.

În clasament, CSM Oradea are 9 puncte din tot atâtea posibile şi rămâne liderul incontestabil al seriei.

În etapa următoare, CSM Oradea va juca tot pe teren propriu, joi, 11 octombrie, cu începere de la ora 17:30, în compania celor de la AHC Potaissa II Turda.