Poloiştii de la CSM Oradea au obţinut o victorie clară, vineri seară, în primul joc din Grupa B a primului tur preliminar din Liga Campionilor Europeni.

Jucătorii formaţiei orădene au primit, la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”, replica israelienilor de la ASA Tel Aviv, pe care i-au învins la o diferenţă de nouă goluri, cu scorul de 12-3, după ce în ultimul sfert au „redus motoarele”, pentru a se menaja în vederea jocului din etapa a doua, de sâmbătă, cu Galatasaray.

Pe reprize s-a consemnat 2-0, 4-1, 5-0 şi 1-2.

Orădenii au început foarte bine, iar Mihnea Gheorghe şi Tiberiu Negrean au înscris primele două goluri. Până la prima pauză, Tiberiu Negrean mai putea înscrie o dată, însă a ratat un penalty.

În sfertul secund, trupa orădeană s-a dezlănţuit, marcând gol după gol, prin Levente Vancsik, Mateja Asanovic şi Tiberiu Negrean de două ori. Astfel, s-a ajuns la scorul de 6-0 pentru CSM.

Israelienii au reuşit să înscrie şi ei chiar înainte de pauza mare, prin Or Schlein, din penalty, iar la jumătatea confruntării vicecampioana României conducea cu cinci goluri, scor 6-1.

După reluare, în sfertul III, CSM Oradea a evoluat şi mai dezinvolt, înscriind cinci goluri, fără să primească vreunul, prin Istvan Szabo, Mihnea Gheorghe de două ori, de fiecare dată din penalty, Tiberiu Negrean şi căpitanul Alex Popoviciu. Astfel, s-a ajuns ca înaintea ultimului sfert elevii antrenorului Ciprian Cîmpianu să conducă cu zece goluri, scor 11-1.


(Sursa foto: Roby Boroș)

S-au menajat pe final

Cum în ultimele opt minute, tehnicianul bihorenilor a încercat să-şi menjeze jucătorii în perspeciva jocului cu Galatasaray de sâmbătă, adversarii au reuşit să reducă din handicap, prin Yariv Zonastern.

Silvian Colodrovschi şi-a trecut şi el însă numele pe lista marcatorilor CSM, pentru ca scorul final să-l stabilească israelianul Or Schlein. Jocul s-a încheiat cu scorul de 12-3 pentru bihoreni, care s-au instalat în fruntea clasamentului după prima etapă a Grupei B din Liga Campionilor Europeni, grupă care îşi desfăşoară jocurile în acest weekend la Oradea.

„A fost o victorie pe care o aşteptam, după previziunile noastre. Sunt o echipă cu jucători care înoată foarte bine. Am văzut asta şi la Campionatul European. A fost un pic cam lungă această deplasare pentru ei, am înţeles că au fost un pic obosiţi după drum. Echipa noastră este încă în formare, având în vedere că nu am avut prea mult timp să ne acomodăm cu relaţiile de joc. Cei cinci componenţi ai lotului naţional s-au alăturat doar în urmă cu zece zile şi nu am avut prea multe meciuri de pregătire împreună. Pe finalul jocului am încercat să facem cât mai puţin efort, pentru că în etapa a doua ne aşteaptă un joc dificil cu Galatasaray Istanbul”, a declarat, după joc, pentru BIHOREANUL, antrenorul echipei CSM Oradea, Ciprian Cîmpianu.

Tibi Negrean şi Mihnea Gheorghe, principalii marcatori

Principalul marcator al acestei dispute a fost Tiberiu Negrean, reîntors la Oradea şi autor a patru goluri în acest meci.

„A fost un meci cu miză, pentru că nu ştiam mare lucru despre ei. Noi ne-am propus să câştigăm fiecare meci la acest turneu, inclusiv cu Savona, şi ne bucurăm că am reuşit să oferim şi publicului un spectacol, public care a fost alături de noi într-un număr destul de mare. Ne bucurăm că am câştigat şi sperăm la victorii în continuare”, a declarat sportivul.

Trei goluri pentru CSM a înscris şi Mihnea Gheorghe, dintre care două din penalty. „Rezultatul este promiţător, jocul a fost bun pe alocuri, dar mai avem mult de muncă până vom ajunge la nivelul nostru adevărat”, a precizat el.

În celălalt meci al primei etape din Grupa B a turului I preliminat al Ligii Campionilor Europeni la polo, meci care a deschis, de fapt, turneul de la Oradea, echipa italiană RN Savona a dispus cu scorul de 10-6 de formaţia turcă Galatasaray Istanbul. Pe reprize s-a consemnat: 2-1, 2-2, 4-3 şi 2-0.

Principalul marcator a fost italianul Mario Guidi, autor a 3 goluri.

Probleme cu sonorizarea şi tabela de marcaj

Din păcate însă, rezultatul bun al echipei orădene şi spectacolul polistic al jocurilor din prima etapă a turneului de la Oradea au fost umbrite de condiţiile tehnice ale organizatorilor, instalaţia de sonorizare fiind de-o stare execrabilă. Craincul abia se auzea, în timp ce muzica difuzată în pauze făcea mai mult zgomot. Au fost probleme şi cu tabela de marcaj, fapt pentru care jocurile au început cu un decalaj.

Este păcat, că în urma renovării Bazinului Olimpic „Ioan Alexandrescu”, care arată, de altfel, foarte bine, nu s-a reuşit rezolvarea unor probleme minore, dar care întregesc spectacolul din cadrul evenimentului.

Turneul de LEN Champions League de la Oradea va continua sâmbătă cu jocurile etapei a 2-a, programate sâmbătă, ASA Tel Aviv – RN Savona (de la ora 18) şi Galatasaray Istanbul (cu începere de la ora 19:30).

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!