Campionul orădean Ion Marin, preşedintele Clubului Sportiv Gym Mar Strong, a câştigat pentru a doua oară consecutiv titlul de campion naţional la categoria plus 90 kilograme, în cadrul Campionatului Naţional de Culturism şi Bodyfitness Masters de la Şimleul Silvaniei. Desfăşurată în weekend, competiţia a reunit câte 50 de sportivi, toţi peste 40 de ani, la ambele secţiuni, masculin şi feminin.

"Pentru ediţia din acest an mi-am propus ca obiectiv şi câştigarea titlului de campion naţional la secţiunea open, dar cu două-trei zile înainte de concurs o răceală m-a scos din formă. Dacă nu m-aş fi îmbolnăvit cred că avem şanse să iau titlul şi la open", a declarat Ion Marin.

"Se poate!"

Cu o experinţă de trei decenii în sport, campionul orădean, în vârstă de 50 de ani, spune că şi-a dorit titlul de campion naţional pentru a demonstra că victoria de anul trecut nu a fost întâmplătoare şi pentru a da un exemplu tinerilor. "Am vrut să demonstrez că victoria de anul trecut n-a fost un accident şi să le arăt tinerilor orădeni că se poate face sport de performanţă şi la această vârstă", a spus Ion Marin.

Sportivul spune despre culturism că este un sport complex care implică multă muncă şi răbdare. "Ca să faci performanţă ai nevoie de foarte mulţi ani de muncă şi de răbdare, pentru că progresele sunt foarte mici, uneori invizibile. Cei care se înscriu în competiţii trebuie să muncească foarte mult, pentru că numai asta face diferenţa între învingător şi ceilalţi concureţi. Acesta este şi motivul pentru care vin la competiţii atât de puţini sportivi", a afirmat orădeanul.

Va urma

Culturistul Ion Marin a revenit în viaţa competiţională în 2011, după o pauză de mai bine de un deceniu, şi a reuşit în acelaşi an să câştige titlul de campion naţional la categoria master şi locul trei la campionatul naţional de culturism, seniori.

Pentru acest an sportivul şi-a atins deja obiectivul de a ajunge campion naţional la categoria master şi va concura în toamnă pentru titlul de campion naţional la seniori. Conform propriei declaraţii, Ion Marin va intra şi în acest an în competiţia pentru trofeul Hercule, după ce anul trecut a câştigat acest titlu.