Dacă echipa de Liga Zimbrilor a pierdut sâmbătă la Suceava, formaţia de ligă secundă a clubului CSM Oradea a reuşit să obţină o victorie frumoasă, o zi mai târziu, la Arena Antonio Alexe.

Handbaliştii de la echipa secundă a celor de la CSM Oradea au primit replica formaţiei CSU Constantin Brâncuşi Târgu Jiu, într-un meci ce a contat pentru runda a 10-a a Diviziei A. Deşi au avut în faţă o echipă cu pretenţii la primele locuri ale Seriei C, orădenii au reuşit un joc bun şi cu o mobilizare exemplară, în special în repriza a doua, au reuşit o victorie la trei goluri diferenţă, scor final 33-30.

Trebuie menţionat faptul că oaspeţii au avut un portar într-o zi de excepţie, Bogdan Motoi parând mingi din toate poziţiile, în special în prima repriză, fapt care i-a exasperat pe mulţi orădeni prezenţi la joc. Astfel, gorjenii s-au aflat mult timp la conducere pe tabela de marcaj. De altfel, la pauză ei conduceau cu 15-13.

Orădenii nu s-au dat bătuţi, şi în repriza a doua s-au luptat cu ardoare, iar în minutul 46 au trecut pentru prima dată la conducere, scor 23-22. De aici au ştiut să gestioneze bine finalul de joc şi au reuşit o victorie frumoasă, îndelung aplaudată de publicul spectator.

A fost cel de-al patrulea succes în acest sezon al Divizei A pentru CSM Oradea II, care acum are 12 puncte şi a urcat pe locul 5 al clasamentului.

Principalii marcatori ai trupei orădene, pregătită de antrenorii George Tăutu şi Robert Beşe, au fost  Răzvan Radu, Bogdan Bora şi Sebastian Sfârlea, fiecare autor a 7 goluri. Ultimul a marcat două din cele şapte goluri din aruncări de la 7 metri. Au mai marcat: Marius Mlinarcsik şi Armin Tăut câte 4 goluri, Szasz Csongor 3 goluri şi Ionuţ Huţan 1 gol.

De remarcat şi evoluţia portarului George Duma, care a avut şi el mai multe intervenţii aplaudate de public.

De la CSU Constantin Brâncuşi Tg. Jiu, principalul marcator a fost Gabriel Constantinescu, autor a 12 goluri, dintre care 6 din aruncări de la 7 metri. Vlad Mladin a marcat şi el de 9 ori, iar Alin Manole de 6 ori.

În celelalte partide ale etapei a 10-a din Seria C a Diviziei A la handbal masculin, desfăşurate tot duminică, CSM Reşiţa a surclasat pe teren propriu echipa Unirea Sânnicolau Mare, pe care a învins-o cu scorul de 39-27, în timp ce la Timişoara, SCM Politehnica II şi Universitatea Craiova au remizat cu scorul de 38-38.

În clasament, CSM Reşiţa ocupă primul loc, cu 21 de puncte, SCM Politehnica II Timişoara se situează pe poziţia secundă cu 19 puncte, CSU Constantin Brâncuşi Târgu Jiu este în continuare pe locul III, cu 15 puncte, iar Unirea Sânnicolau Mare şi CSM Oradea II se situează pe locurile IV – V, cu câte 12 puncte. Poziţia a VI este ocupată se Universitatea Craiova, cu 10 puncte, în timp ce CSU Politehnica Timişoara nu are niciun punct, la fel ca şi AHC Drobeta Turnu Severin, care s-a retras însă din competiţie.

În runda viitoare, joi, 24 noiembrie, CSM Oradea II va avea liber, pentru ca în runda cu numărul 12 să evolueze în deplasare, la Timişoara, cu SCM Politehnica II, duminică, 27 noiembrie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!