După înfrângerea de acasă, din faţa liderului, din prima etapă a returului campionatului Diviziei A, Seria B, la handbal masculin, formaţia orădeană CSM s-a deplasat la sfârşitul săptămânii la Sebeş, pentru confruntarea cu echipa locală ACS Muhlbac.

Meciul, care s-a desfăşurat duminică în Sala Florin Fleşeriu din localitate, a adus o bună evoluţie pentru elevii antrenorului Sebastian Tudor, care au condus pe toată durata partidei şi au reuşit să câştige cu scorul de 37-32, după ce la pauză conduceau cu 19-13.

Din nou, echipa orădeană s-a confruntat cu probleme de efectiv. Astfel, pe lângă absenţa celor doi suspendaţi, Niţu şi Acsinia, precum şi a accidentatului Păuna, în minutul 13 al jocului s-a accidentat şi experimentatul Devid Munea, cel care intrase bine în joc şi care până atunci a reuşit să înscrie 4 goluri. În minutul 13 însă, pe o aruncare la poartă, s-a tăiat la mână, cel mai probabil în unghia unui adversar. El nu a mai putut continua jocul şi a fost dus cu salvarea la spital, unde i s-a aplicat două copci, iar conform antrenorului Sebastian Tudor. Handbalistul va lipsi de pe teren 10 zile.

Cu toate aceste probleme de lot, handbaliştii orădeni s-au mobilizat exemplar şi au reuşit un joc bun, obţinând "o victorie mare la Sebeş", după cum a precizat şi tehnicianul Sebastian Tudor.

Principalii marcatori ai orădenilor în această confruntare a fost Georgel Haiduc şi Marian Clipea, autori a câte 9 goluri. I-au urmat: Radu Răzvan Radu, cu 8 goluri, Devid Munea, cu 4, Cătălin Crăciun şi Angelo Svoboda, cu câte 3 goluri, şi Alin Drăgan, cu 1 gol. Pe lângă aceştia la CSM au mai jucat portarii Dragoş Nedelcu, Flaviu Duma şi Adrian Gale, precum şi jucătorii Eduard Szilagyi, Zsolt Steiner şi Cosmin Oşvat.

De la gazde, principalul marcator a fost Adrian Ţone, autor a 8 goluri.

"Felicit echipa pentru victorie. Este o victorie obţinută în condiţii speciale, cu multe probleme de lot. Din păcate l-am pierdut pe Devid Munea, un jucător experimentat, pe care nu ştiu dacă-l vom recupera până la meciul următor, de acasă cu Universitatea Craiova. După acest succes, am mai urcat două locuri în clasament, de pe VII pe V, cu 22 de puncte, la egalitate cu Academia Minaur Baia Mare, de pe locul IV. Returul se anunţă în favoarea noastră, iar victoriile aduc victorii, de aceea avem speranţe că vom ajunge în clasament acolo unde îi este locul echipei noastre", a declarat, pentru BIHOREANUL, antrenorul formaţiei CSM Oradea, Sebastian Tudor.

CSM Oradea a acumulat a 7-a victorie din sezon şi urmează să dispute un nou meci, sâmbătă, 20 februarie, pe teren propriu, la Arena Antonio Alexe, de la ora 13, cu Universitatea Craiova.

În celelalte partide ale etapei a doua din returul Diviziei A, Seria B, HCM Sighişoara s-a impus cu 32-30 în faţa celor de la Academia Minaur Baia Mare, CSM Făgăraş a dispus cu 26-22 de Universitatea Cluj, CSM Satu Mare a câştigat cu 32-26 meciul cu HC Sibiu, iar CSU CNOT Braşov a dispus la zece goluri, cu 35-25 de CNE Sighişoara.