Seara excelentă de miercuri pentru echipele clubului CSM Oradea din cupele europene a început cu meciul de baschet, de la Oradea Arena, unde jucătorii de la CSM CSU au învins foarte clar o reprezentantă a Hexagonului, pe JDA Bourgogne Dijon, cu scorul de 98-77.
A fost un meci dominat cu autoritate de roş-albaştrii, care au început foarte bine, s-au distanţat pe tabelă, iar la jumătatea întâlnirii aveau deja 60 de puncte marcate.
Meciul, care a contat pentru prima etapă din Grupa M a TOP 16 din FIBA Europe Cup, a început cu o poftă deosebită de joc a elevilor antrenorului Cristian Achim, care au funcţionat foarte bine în atac şi, după primele zece minute, au ajuns să conducă deja cu scorul de 34-17.
Evoluţia foarte bună a roş-albaştrilor a continuat şi în sfertul II, când au avut procentaje foarte bune. Pe acest fond, CSM CSU a reuşit să conducă cu peste 20 de puncte, iar în pauza mare au intrat cu scorul de 60-39.
Deşi în ofensivă nu au mai fost chiar atât de productivi, orădenii au controlat şi sfertul III, iiar diferenţa a continuat să crească şi s-a ajuns ca în ultima pauză bihorenii să aibă un avantaj covârşitor, scor 80-49.
În ultimele zece minute, jucătorii echipei franceze au mai redus din handicap, dar, cu toate acestea, bihorenii au obţinut o victorie concludentă, cu scorul de 98-77, iar CSM CSU a păşit cum nu se poate mai bine în noua fază a FIBA Europe Cup.
„Vreau să-i felicit pe jucătorii noștri. Astăzi am avut tot ce trebuie – concentrare, valoare, pregătire mentală, atenție la detalii. Așa am marcat foarte multe puncte și am avut un joc dezinvolt pe tot parcursul celor 40 minute. Arătăm că avem valoare și că ne punem speranțe într-un parcurs cât mai lung în actuala campanie continentală. Ne-a lipsit Torok, ceea ce a condus la o rotație mai scurtă. Am mărit marja de minute de a celorlalți jucători, ceea ce nu ne prea convine în perspectiva unui program aglomerat de jocuri, dar nu am avut de ales. Mă bucur că în pofida acestui inconvenient și a unui adversar ce folosește în permanență o rotație generoasă cu 10 jucători, având roluri și minute relevante, am reușit să obținem un astfel de rezultat și am avut o astfel de prestație”, a declarat, la finalul partidei, antrenorul echipei CSM CSU Oradea, Cristian Achim.
Din nou, cel mai eficace jucător al roş-albaştrilor a fost Kris Richard, aflat la cel mai bun sezon al său. El a totalizat acum 22 de puncte. L-au urmat: Brandon Brown şi Travante Williams cu câte 15 puncte, Sayeed Pridgett cu 14 puncte şi Donatas Tarolis, autor a 13 puncte.
De la formaţia franceză, Phil Booth a înscris cele mai multe puncte, 17, în timp ce Christian Sengfelder a contribuit şi el cu 10 puncte.
„Mă bucur pentru prestația foarte bună a echipei noastre în această seară. O victorie la peste 20 de puncte este mai mult decât dulce ținând cont de felul în care ea a fost obținută. Cu siguranță Dijon a avut o seară modestă și nu a evoluat la nivelul potențialului. Suntem conștienți că în Franța ne va aștepta altceva. Va fi foarte greu acolo, dar mă bucur foarte tare pentru victoria de azi”, a afirmat, la finalul jocului, şi Donatas Tarolis.
În următorul joc din Grupa M a FIBA Europe Cup, CSM CSU Oradea va evolua în deplasare, cu PAOK Salonic, joi, 12 decembrie, de la ora 20:15. Până atunci însă, duminică, 8 decembrie, de la ora 20, roş-albaştrii vor juca în Liga Naţională, tot în deplasare, cu CSM Târgu Mureş.