Formația bihoreană de handbal masculin CSM Oradea a început, joi, noul sezon competițional cu o victorie la limită, repurtată pe teren propriu, în fața formației HC Szejke Odorhei.
Meciul, care a fost foarte disputat și a contat pentru Seria D a Diviziei A, s-a încheiat cu scorul de 33-32 în favoarea elevilor antrenorului George Tăutu.
Partida a început într-o notă de echilibru, cu formația oaspete care a condus cu câte unul sau două goluri, până în minutul 19, când CSM a egalat la 10. Orădenii au ajuns prima dată la conducere abia în minutul 25, când scorul a devenit 13-12. Deși oaspeții au revenit apoi și au trecut ei în avantaj, cu 15-13, finalul primei reprize a aparținut bihorenilor, care au înscris de trei ori consecutiv, fără să încaseze vreun gol. Astfel, în pauză s-a intrat cu avantajul de un gol al „roș-albaștrilor”, scor 16-15.
Repriza a doua a fost însă, în mare parte, mult mai bună pentru CSM, care a început să se desprindă pe tabelă, chiar la o diferență de șase goluri, scor 25-19, în minutul 42. A urmat de aici o anumită relaxare în defensiva echipei bihorene, care a luat în mai multe rânduri, prea ușor gol. Oaspeții s-au apropiat pe tabelă, la 26-25, în minutul 49. Totuși, CSM a revenit, s-a desprins din nou, la 29-26, iar ulterior la 31-29, în minutul 57.
Ultimele trei minute au fost foarte disputate, chiar dramatice. Cei din Odorhei au egalat la 31, în penultimul minut de joc. Orădenii au înscris apoi din 7 metri, prin Bogdan Munteanu pentru 32-31, oaspeții au egalat rapid la 32, iar în ultimele 30 de secunde, CSM-ul a mai primit un 7 metri, transformat de același B. Munteanu. În ultimele patru secunde, formația din Odorhei a avut atacul, dar a greșit la o pasă, iar sirena a răsunat pentru ultima oară, consființind victoria la limită, cu 33-32 pentru jucătorii orădeni, o victorie muncită, dar meritată până la urmă.
„A fost un derby, un joc echilibrat. Vreau să felicit echipa din Odorhei, care a avut atac foarte bine organizat și ne-a creat probleme în faza defensivă în prima repriză, dar în a doua repriză am reușit să revenim cu temele făcute din vestiar. Ne-am distanțat la șase goluri, numai că apoi ne-am relaxat un pic pe finalizare și le-am permis lor să revină în joc. Eu cred că a fost un adevărat derby și un joc foarte echilibrat, dar noi am obținut o victorie meritată”, a declarat, imediat după partidă, antrenorul CSM-ului, George Tăutu.
De departe în acest meci princialul marcator a fost Bogdan Munteanu de la bihoreni, cu 14 goluri, dintre care 8 din aruncări de la 7 metri. El a fost urmat de Cosmin Liberț, cu 6 goluri, Devid Munea, cu 5, Cătălin Crăciun și Răzvan Radu, cu câte 3 goluri, precum și Bogdan Cîrchea, cu 2 reușite.
În poartă la CSM, în marea majoritate a disputei s-a aflat George Duma, care a avut mai multe intervenții excelente, dar a avut și momente în repriza a doua când a luat goluri cu ușurință.
De partea cealaltă, de la formația din Odorhei, cel mai bun marcator a fost Angelo Teuțan, cu 8 goluri. L-au urmat Tudor-Bogdan Buguleț, Istvan-Csongor Kopacz și Robert Fekete, cu câte 4 goluri.
Următorul joc pentru CSM Oradea va avea loc în etapa a II-a, în deplasare, la Baia Mare, pe 29 septembrie, cu CS Minaur II.