La capătul unui joc echilibrat în prima repriză și cu o eficacitate mai bună a României în partea secundă, prima reprezentativă de handbal feminin a țării noastre s-a impus vineri seară, în Arena Antonio Alexe din Oradea, cu scorul de 34-29, după ce la pauză tricolorele conduceau cu un singur gol, scor 17-16.

Deși s-a aflat mai mereu la conducere, echipa antrenată de spaniolul Ambros Martin a suferit în defensivă, atât apărarea, cât și poarta fiind sub așteptări. România a condus cu 3-1 (min. 4), 6-3 (8) și 12-9 (19), dar oaspetele au egalat, 12-12 (21). Austria chiar a trecut apoi în avantaj, 14-15 (26), însă până la pauză tricolorele au întors situația de partea lor, intrând la vestiar cu scorul de 17-16.

În partea secundă, România a avut 19-17 (în minutul 33), dar apoi a fost egalată din nou, 19-19 (36). Tricolorele au condus ostilitățile și au avut pe tabelă 23-21 (40), 25-22 (44), 28-25 (51), pentru prima oară reușind să se desprindă la patru goluri, 30-26, în min. 53. Momentul bun a continuat și ecartul de pe tabelă a ajuns la șase goluri, 34-28 (59), România obținând o victorie meritată, cu 34-29.

Succesul la cinci goluri difereță se datorează însă faptului că selecționata țării noastre a jucat mult mai bine în ultimele 10 minute ale partidei și, astfel, a reușit să obțină un rezultat bun în perspectiva returului de marți.

Totuși, se poate spune că naționala României, singura echipă care a participat la toate cele 22 de ediții ale Campionatului Mondial, a avut mari dificultăți în fața formației antrenate de tehnicianul de origine română Herbert Muller timp de 50 de minute.

Publicul prezent în tribunele Arenei Antonio Alexe din Oradea, venit din mai multe județe din Ardeal, a fost la înălțime din nou, fapt remarcat la final și de jucătoare, dar și de selecționerii celor două combatante.

„Mă bucur foarte mult că noi am câștigat. Am spus de la început că va fi un meci echilibrat, fiecare echipă are șansa ei, dar astăzi noi am ieșit învingătoare. Meciul retur va fi, la fel, un meci echilibrat, Austria își joacă șansa, jucăm în deplasare și noi vom face tot ce putem să mergem mai departe, la Mondiale”, a declarat, la finalul partidei Valentina Ardean-Elisei, handbalistă revenită după doi ani în echipa națională a României.

De altfel, vineri seară, aceasta a fost una dintre principalele marcatoare pentru tricolore, cu 7 goluri.  De asemenea, orădenii au putut să vadă un joc foarte bun făcut de celebra Cristina Neagu, desemnată de două ori drept cea mai bună handbalistă a lumii.


România – Austria 34-29(17-16)

România: Denisa Dedu, Yuliya Dumanska — Aneta Udriștioiu (4 goluri), Gabriella Szucs, Nicoleta Dincă (1), Cristina Neagu (7), Dana Andreea Pricopi, Gabriela Perianu (6), Valentina Ardean-Elisei (7), Ana Maria Dragut (5), Crina Pintea (4), Mădălina Zamfirescu, Alina Ilie. Selecționer: Ambrosio Martin Cedres.

Austria: Petra Blazek, Verena Floeck — Sonja Frey (9), Martina Goricanec (1), Laura Bauer (1), Kristina Logvin (1), Mirela Dedic (1), Patricia Kovacs (10), Katrin Engel (3), Josefine Huber (1), Tamara Boesch (2). Selecționer: Herbert Muller.
Au arbitrat: Robin Sager și Stefan Styger (ambii din Elveția. Delegat EHF: Arijana Vojic (Bosnia Herțegovina).

Returul partidei va avea loc marți, la Stockerau, în Austria, de la ora 20.35.

Turneul final al Campionatul Mondial este programat în Germania, în perioada 1-17 decembrie.