Aşa cum era de aşteptat, baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea s-au impus de-o manieră clară, miercuri, la Bucureşti, pe terenul echipei de pe ultimul loc din Conferinţa B a Ligii Naţionale, Laguna Bucureşti.

Jucătorii formaţiei orădene au controlat cu autoritate partida şi, deşi nu au fost foarte concentraţi pe tot parcursul partidei, s-au impus la o diferenţă de 28 de puncte, cu scorul de 89-61.

CSM CSU a început partida cu Neal, Richard, Holt, Tarolis și Baciu. Instalaţi la conducere de la început, treptat, „roş-albaştrii” s-au desprins, iar în ultima pauză au intrat în avantaj cu scorul de 29-18.

Pe acest fond, şi cei mai tineri au primit minute, iar Luca Năstruţ s-a remarcat din plin, el fiind principalul marcator la pauza mare. La jumătatea disputei, CSM CSU conducea cu scorul de 48-36.

După ce gazdele au început mai bine sfertul III, elevii antrenorului Cristian Achim au reacţionat şi s-au distanţat din nou.

De menţionat însă că antrenorul Cristian Achim a fost descalificat după un al doilea fault tehnic impus ca urmare a faptului că Oradea s-a aflat în teren cu șase jucători.

Primul l-a avut în sfertul II, când nu a respectat regulamentul ce prevede utilizarea a doi jucători români în prima jumătate a jocului. Ca urmare, în ultimele 13 minute, Radovan Markovic a preluat rolul antrenorului principal la CSM CSU. Chiar şi aşa, avantajul orădenilor a crescut, ajungând la peste 20 puncte, dar în ultima pauză s-a intrat cu 69-51 în favoarea „roş-albaştrilor”.

Şi în ultimele zece minute, cursul jocului a continuat de aceeaşi manieră, cu toate că nivelul de concentrare al bihorenilor a fost modest.

Rezultatul final al jocului a fost 89-61 pentru CSM CSU, care a obţinut, astfel, cea de-a 11-a victorie consecutivă din toate competiţiile.

În cele din urmă, principalul marcator al jocului a fost Donatas Tarolis, 15 puncte. L-a urmat Kris Richard, cu 14 puncte, Erick Neal și Luca Năstruț, cu câte 12 puncte.

Cu 7 victorii şi o înfrângere, formaţia orădeană ocupă primul loc în clasamentul Conferinţei B a Ligii Naţionale, la finele turului.

Următorul joc în campionatul Ligii Naţionale este programat pentru „roş-albaştri” tot în deplasare, pe data de 17 decembrie, la Voluntari.

Până atunci însă, miercuri, 14 decembrie, CSM CSU va debuta în faza a doua a grupelor FIBA Europe Cup, în Germania, cu Brose Bamberg.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!