Poloiştii de la CSM Oradea au susţinut în acest weekend primele jocuri din noua ediţie de campionat.
Vineri, vicecampionii en-titre au primit replica bucureştenilor de la Rapid, pe care i-au învins cu scorul de 15-7, pentru ca sâmbătă să se confrunte, tot la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”, cu cea mai nouă echipă din Superliga Naţională, Hello Sport Bucureşti. Bihorenii au reuşit un scor record, 35-0!
La cârmă
În meciul cu Rapid, o echipă cu mai mulţi jucători experimentaţi în componenţă, orădenii s-au văzut conduși cu scorul de 1-2 după patru minute de joc, însă au revenit rapid şi au marcat de patru ori consecutiv, instalându-se confortabil la conducere şi controlând jocul, pe care, în final, l-au câștigat la o diferență de 8 goluri.
Principalul marcator a fost Vlad Dragomirescu, autor a patru goluri. L-au urmat: Tiberiu Negrean cu trei goluri, Nichita Ilisie și Alex Popoviciu cu câte două goluri, Mateja Asanovic, Ferenc Czenk, Ianis Soponar și Darian Luncan cu câte un gol fiecare.
De la Rapid, Petru Ianc și Andrei Iliescu au înscris câte două ori.
Fără drept de apel
Sâmbătă, în schimb, în disputa cu Hello Sport Bucureşti, CSM a oferit recital, profitând de tinereţea şi de lipsa de experienţă a adversarului. Vicecampionii, deşi au mizat şi ei mai mult pe cei mai tineri din echipă, au marcat gol după gol, oprindu-se doar la 35! Pe reprize s-a consemnat: 8-0, 9-0, 10-0 și 8-0.
Principalul marcator a fost de această dată Levente Vancsik, cu 9 goluri, în timp ce Ianis Soponar a înscris de 7 ori, Istvan Szabo de 6 ori, Nichita Ilisie a marcat şi el 5 goluri, Darian Luncan – 3 goluri, Silvian Colodrovschi și Andrei Marinescu – câte 2 goluri fiecare, iar Ferenc Czenk – 1 gol.
Spre Spania
După aceste dispute din campionatul intern, poloiştii de la CSM Oradea se vor concentra acum din nou pe disputele internaţionale, urmând a se deplasa în Spania, la Barcelona, unde, la finele săptămânii viitoare, în perioada 13-16 octombrie, vor disputa meciurile din turul al II-lea preliminar al LEN Champions League.
CSU Oradea, o victorie și o înfrângere
Tot sâmbătă, dar la Bazinul Acoperit Crişul, a evoluat în primele dispute din noua ediţie a campionatului Superligii Naţionale şi cealaltă formaţie bihoreană, CSU Oradea (fostă Crişul).
Elevii antrenorilor Cosmin Goina şi Marcel Haşaş au întâlnit în prima parte a zilei formaţia Rapid Bucureşti, în faţa căreia au trebuit să se recunoască învinşi cu scorul de 2-9. Apoi, seara, s-au duelat şi ei cu tinerii jucători de la Hello Sport Bucureşti, pe care i-au întrecut cu scorul de 17-2.