Un tânăr în vârstă de 24 ani din localitatea Avram Iancu s-a ales cu dosar penal după ce, luni, la volanul unui tractor cu remorcă și cupă de excavator, a izbit o femeie care traversa strada pe lângă bicicletă, pe o trecere de pietoni din Salonta, iar apoi a părăsit locul accidentului. Poliţiştii au constatat că tânărul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și că victima lui ar fi trecut pe roșu la semafor.

Incidentul s-a produs luni dimineaţa, cu puţin înainte de ora 9, şi a fost suprins de camerele de supraveghere ale oraşului. În înregistrarea transmisă şi BIHOREANULUI se vede că tractorul se apropie de trecerea de pietoni, însă, în loc să încetinească, şoferul apasă pe acceleraţie, izbind femeia care traversa grăbită strada, pe lângă bicicletă. 

Imediat după accident, şoferul unui autoturism care circula din sensul opus a oprit şi a ridicat victima, ajutând-o să ajungă pe trotuar. În acest timp, şoferul tractorului a coborât, însă doar ca să debaraseze drumul: a ridicat bicicleta victimei şi o plasă scăpată de femeie din mână, le-a aşezat pe trotuar, iar apoi a urcat la volan şi a plecat mai departe, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Din înregistrare se pare că acesta nici măcar nu a interacționat cu victima.

Accidentul a fost semnalat abia după ce femeia lovită a ajuns la spital. „După impact, atât pietonul, cât și conducătorul ansamblului auto au părăsit locul producerii accidentului. Însă victima a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora s-a prezentat, ulterior, la spital", se arată într-o informare transmisă, marţi, de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisar şef Alina Fărcuţa, la solicitarea BIHOREANULUI.

Conform reprezentantei IPJ Bihor, poliţiştii au reuşit să-l identifice luni şi pe şofer. Este vorba despre un tânăr de 24 de ani, din comuna Avram Iancu. „În urma investigațiilor efectuate, polițiștii rutieri din municipiul Salonta îl bănuiesc pe acesta că, în timp ce conducea un tractor cu remorcă, care avea montată în partea frontală o cupă de excavator, a acroșat o femeie de 73 de ani, din Salonta, care se deplasa pe lângă bicicletă, pe marcajul pietonal, la culoarea roșie a semaforului destinat pietonilor", a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, în comunicatul transmis.

În urma investigaţiilor s-a mai stabilit că tânărul nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar remorca ataşată de tractorul cu care acesta circula prin municipiul Salonta nu era înmatriculată.

Cert e că şoferul s-a ales cu dosar penal pentru punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, părăsirea locului accidentului și vătămare corporală din culpă. Cercetările se desfăşoară la Biroul Rutier din cadrul Poliției Municipiului Salonta sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta. 

(sursă video: cititor eBihoreanul)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!