Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, punerea în consultare publică, prin intermediul site-ului instituţiei, a proiectului şoselei de centură a oraşului Aleşd, după ce toate cele trei variante de traseu au fost analizate de Comisia Tehnico-Economică a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Orice persoană interesată va putea face sugestii până la finele lunii ianuarie a anului 2021, iar proiectul va fi realizat până în 2023, a spus şeful CJ Bihor.

"Azi a avut loc şedinţa Comisiei Tehnico-Economice a CNAIR, în care pe ordinea de zi a fost, între altele, şi proiectul centurii Aleşd", a spus Bolojan, precizând că această structură a studiat toate cele trei variante de traseu existente în prezent, dintre care una datând din 2010, iar celelalte două realizate după ce între CJ Bihor şi Companie a fost încheiat în această toamnă un acord de parteneriat pentru realizarea proiectului.

Cu costuri diferite

Pe o hartă pe care au fost evidenţiate în culori diferite toate cele trei variante, Bolojan le-a prezentat pe fiecare în parte cu câteva explicaţii.

Astfel, cea mai veche variantă, de acum 10 ani, ar avea o lungime de 16,8 kilometri şi ar costa circa 102 milioane euro, adică 6 milioane euro pentru fiecare kilometru, din cauză că traseul ar traversa râul Crişul Repede pe două poduri şi ar urca şi coborî mai multe coline.

O a doua variantă ar ocoli oraşul Aleşd pe malul drept al Crişului fără să presupună traversarea râului, pe o lungime de 6,4 kilometri şi cu un cost de aproximativ 27 milioane euro, deci 4,2 milioane euro per kilometru.

Cea de-a treia varianta, despre care Bolojan a specificat că este cea pe care o va susţine CJ Bihor, ar ocoli Aleşdul tot pe malul drept al Crişului, dar mai aproape de oraş, având o lungime de 5,9 kilometri şi un cost tot de 4,2 milioane euro.

Pe lângă faptul că prima variantă ar presupune costuri nerealiste, diferenţa între celelalte două este că dacă varianta a doua ar necesita mai multe exproprieri şi ar trece şi pe terenuri care fac parte dintr-un sit Natura 2000, cea de-a treia este "cea mai scurtă şi mai uşor de construit", a spus preşedintele CJ Bihor. De asemenea, ea ar prezenta avantajul că necesită exproprierea unor terenuri care nu sunt afectate de construcţii, cu o singură excepţie.

Drumul de centură ar urma să plece, cu orientare dinspre Oradea, din zona între comuna Lugaşu de Jos şi intrarea în Aleşd, să intre în spatele cartierului de blocuri şi apoi "pe o stradă unde, dintr-un câmp, Primăria Aleşd a emis autorizaţii de construcţie pentru case", a explicat Bolojan, precizând că "problema este că pe câteva sute de metri intră într-o zonă locuită, dar este un lucru suportabil".

Controverse

Aceasta, adică cea de-a treia, este varianta de proiect care a stârnit nemulţumiri în rândul localnicilor din Aleşd, o parte dintre aceştia ieşind să protesteze în stradă la jumătatea lunii noiembrie. De asemenea, la CJ Bihor şi la Primăria Aleşd a fost depusă o petiţie semnată de 760 de persoane împotriva traseului care "atinge" cartierul de locuinţe din Aleşd.

Într-o şedinţă a CJ Bihor desfăşurată la finalul lunii noiembrie, Ilie Bolojan a dat de înţeles că aleşii PSD din Aleşd i-ar fi indus în eroare pe o parte dintre cei care au semnat petiţia. "Apreciez eforturile unor consilieri locali din Aleşd de a se implica în strângerea de semnături. Nu vă spun de la ce partid politic sunt, dar bănuiţi din moment ce aveţi numărul de înregistrare (n.r. – al petiţiei împotriva centurii Aleşd), căci la mine nici n-a ajuns încă adresa", a spus, atunci, preşedintele instituţiei. "Ce nu trebuiau să facă? Nu trebuiau să le spună că semnează pentru centură. Trebuiau să le explice despre ce este vorba", a adăugat acesta.

Observaţii online

Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a anunţat punerea în consultare publică a proiectului şoselei de centură a oraşului Aleşd, după ce toate cele trei variante de traseu au fost analizate de Comisia Tehnico-Economică a CNAIR. Orice persoană interesată va putea face sugestii până la finele lunii ianuarie a anului 2021, iar proiectul va fi realizat până în 2023, a spus şeful CJ Bihor.

"Până la 12 ianuarie acest proiect va fi accesibil publicului cu toate cele trei variante pentru ca persoanele interesate să poată trimite observaţii", a spus preşedintele CJ Bihor, astfel că nu doar localnicii, ci şi persoanele care tranzitează Aleşdul fie spre Cluj, pe DN 1, fie spre Zalău, pe DN 1H, îşi vor putea exprima opiniile.

"Ne propunem ca la sfârşitul lunii ianuarie, în urma consultărilor, să venim cu varianta finală care să fie aprobată atât de Consiliul Judeţean, cât şi de CNAIR", a mai detaliat Bolojan despre calendarul proiectului, adăugând că până în luna mai va fi realizat studiul de fezabilitate, iar apoi va fi lansată procedura de proiectare şi execuţie, "inclusiv partea de exproprieri", care vor fi suportate de Companie.

Scopul este finalizarea proiectului până în 2023, ultimul an când pot fi folosiţi banii europeni prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.

Beiuş-Ştei, în întârziere

În ce priveşte centura Beiuş-Ştei, preşedintele CJ Bihor a afirmat că există o "întârziere de o lună – două" faţă de calendarul preconizat iniţial pentru "desenarea" variantelor de traseu, întrucât "o variantă trece printr-un teren al unităţii militare din Beiuş", iar această problemă trebuie rezolvată.

"Şi pentru acest proiect va fi consultare publică, apoi vor urma aceleaşi proceduri", a spus Bolojan referindu-se la centura Beiuş - Ştei.