La fel cum s-a întâmplat atunci când UDMR a primit de la Boc al IV-lea taman Ministerul Culturii, de bună seamă că şi rezultatul negocierilor finalizate săptămâna trecută în Bihor între etnicii maghiari şi PDL-işti va provoca pe moment valuri, iar pe termen lung furtuni. Şi pe bună dreptate, fiindcă în numai două ore oamenii lui Filip au cedat trupei lui Kiss posturi extrem de sensibile. La Finanţe poţi favoriza ori discrimina o firmă, la Direcţia de Cultură poţi organiza manifestări şi tipări publicaţii controversate, la Direcţia Ape Crişuri poţi decide lucrări en-gros către anumite comunităţi... Sunt numai câteva din suspiciunile pe care, în baza experienţelor din trecut, oricine le-ar putea formula după recenta împărţeală PDL-UDMR.

Eu nu mă număr printre cei care se tem că ungurii o să ne ia cultura ca s-o îngroape în pusta Panoniei sau că ministrul Hunor o să calce în copita calului dovezile "continuităţii geto-dacice în spaţiul carpato-danubiano-pontic", pentru ca noi, majoritarii, să nu mai putem demonstra că "suntem aici de 2000 de ani". Ba, dimpotrivă, sper sincer că se va ocupa mult mai gospodăreşte de restaurarea nu doar a conacelor foştilor grofi din Ardeal, ci şi de refacerea altor monumente istorice şi arhitecturale din întreaga ţară.

Dacă alţii se reped să strige că UDMR ar fi curva de serviciu a tuturor, eu zic altceva. Şi anume că mult mai imoral decât prostituata e ăla care o foloseşte şi care, pentru o "partidă", i-ar da orice.

În cazul portocaliilor bihoreni păcatul e cu atât mai greu cu cât tocmai ei i-au înfierat pe alţii că fac sex cu "duşmanul". Să nu uităm cum încerca Ştefan Seremi în 2008 să câştige şefia judeţului având dintr-o dată, în campanie, revelaţia că amicul Sanyi Kiss e un ungur, deci un indezirabil. Sau cum, după alegerile locale, Mircea Matei îl acuza pe Bolojan că a "maghiarizat" Oradea dând ungurilor OTL-ul şi Grădina Zoologică.

Aşadar, păcatul nu-i atât la UDMR, cât la democrat-liberali, şi nu văd cum la judecata de apoi a electoratului acest partid va explica paradoxul în care singur s-a băgat. Chiar dacă adversarii din PNL şi PSD vor evita acuzele făţişe de acest gen, în Bihor alegătorii tot în cheie etnică vor judeca.

Dacă în privinţa PDL ce câştigă pe termen scurt pierde pe viitor, în schimb UDMR joacă cu bătaie lungă. Cum deja au şi anunţat, liderii Uniunii vor păstra la unele deconcentrate actualii directori PSD-işti, la fel cum păstrează şi relaţia cu liberalii. De pe acum pot paria că, atunci când se va întoarce roata, UDMR-iştii vor fi din nou singurii siguri că vor sta la masa (mă rog, dacă chiar vreţi, în patul) câştigătorilor, fie ei galbeni ori roşii. Din acest punct de vedere, cel puţin în partea asta de ţară, UDMR e cel mai de viitor partid.