Premierul ungar Viktor Orbán și-a asigurat al cincilea mandat, FIDESZ și aliatul său creștin-democrat KDNP câștigând o supermajoritate în urma alegerilor parlamentare de duminică.

Potrivit rezultatelor după numărarea a peste 95% din voturi, partidul lui FIDESZ/KDNP vor avea 135 de reprezentanți în parlament, Opoziția Unită doar 56, iar Patria Noastră, un partid extremist relativ nou pe scena politică, 7, scrie libertatea.ro.

La o prezență la urne de 69,47%, mandatul obținut de FIDESZ este unul convingător.

Discurs de învingător

În discursul prin care și-a revendicat victoria, politicianul a spus că victoria uriașă a FIDESZ se vede de la Bruxelles, chiar dacă au avut numeroși adversari, printre care se numără și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

„Dragi prieteni, am obţinut o victorie excepţională - o victorie atât de mare, încât probabil se poate vedea de pe Lună şi, în orice caz, cu siguranţă, de la Bruxelles”, a declarat liderul FIDESZ, care se află în fața celui de-al patrulea mandat consecutiv de premier și al cincilea din carieră.

„Această victorie este una de ținut minte, poate chiar pentru tot restul vieții noastre, pentru că am avut cea mai mare gamă de adversari de depășit. Stânga de acasă, stânga internațională, birocrații de la Bruxelles, banii imperiului Soros, presa internațională și chiar și președintele ucrainean în cele din urmă”, a spus Orbán în râsetele mulțimii, cu o referire la criticile primite de la Volodimir Zelenski.

Opoziția s-ar putea destrăma

Pentru opoziția din Ungaria, înfrângerea ar putea fi o lovitură prea puternică, mai scrie libertatea.ro. Liderul desemnat, Peter Marki-Zay, a pierdut chiar și alegerile din propria circumscripție uninominală, iar rezultatul general al scrutinului este chiar mai rău decât s-ar fi așteptat liderii celor șase partide unite.

În discursul de duminică noapte, Marki-Zay a cerut opoziției să rămână unită. Puțin ironic, ținând cont că liderii partidelor aliate nu s-au aflat alături de el, pe scenă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!