Consiliul Local a aprobat joi cu unanimitate de voturi şi fără comentarii reţeaua şcolară pentru anul 2015 - 2016.

Conform hotărârii adoptate, singurele noutăţi faţă de actuala reţea şcolară se referă la dezvoltarea învăţământului particular prin înfiinţarea Şcolii Primare Americano-Române. Aceasta va funcţiona în sediul Grădiniţei cu Program Prelungit Americano-Română "Crinul" din strada Clujului 6. În plus, noua reţea şcolară prevede introducerea de noi niveluri de învăţământ privat la Şcoala Gimnazială Internaţională "Agora".

După cum se ştie municipalitatea a renunţat deocamdată la fuziunea colegiilor tehnice Andrei Şaguna şi Traian Vuia, ca urmare a protestelor profesorilor îngrijoraţi că vor rămâne cu mai puţine norme didactice. Astfel, singura modificare adusă reţelei învăţământului de stat se referă la divizarea colegiilor tehnice Traian Vuia şi Mihai Viteazul.

Măsura a fost deja aprobată prin HCL 563 din 2014 care prevede preluarea claselor de nivel liceal tehnologic şi profesional cu predare în limba maghiară de la cele două colegii de către Liceul Teologic Reformat "Lorantffy Zsuzsanna" şi Liceul Romano-Catolic "Szent Laszlo".