Cine a fost la Hajduszoboszlo la scaldă n-are cum să nu fie dezamăgit la întoarcere. Deşi Băile Felix au acelaşi atu al apei geotermale, deşi Oradea musteşte de istorie, iar Bihorul are şi avantajul Munţilor Apuseni, turismul nostru a rămas cu rare excepţii la nivelul optzecist al pensiunilor tovărăşeşti şi al excursiilor cu clasa.

Prin comparaţie, fostele hoteluri sindicaliste ungureşti au fost privatizate şi transformate în baze de cazare şi tratament moderne unde dacă nu patronul, măcar managerul, se întreţine cu clienţii ca să se asigure că le-au căzut bine pălinca, gulaşul şi ceardaşul.

Bazată exclusiv pe turism, localitatea trăieşte peste iarnă din oblojirea bătrânilor aflaţi la tratament, iar vara de pe urma tinerilor veniţi la distracţie. Gândit integrat, sistemul funcţionează atât de bine încât la 23.000 de localnici atrage tot atâţi turişti.

E destul să ai ochi şi pentru altceva decât sutienele scuturate de jacuzzi ca să vezi că, în contrast cu inconsecvenţa românească, ungurii ţintesc pe termen lung. Ales pe listele unei alianţe civice, primarul Sovago Laszlo e la al cincilea mandat, iar secretarul Primăriei gestionează proiectele oraşului de aproape 20 de ani. Primăria însă dă doar tonul...

Uniţi în Asociaţia Hotelierilor, patronii îşi finanţează singuri proiectele, negociază cu conducerea Aquapark-ului facilităţi pentru clienţi, premiază agenţiile care aduc turişti, se promovează la târguri şi caută să atragă mereu noi vizitatori.

Nimic nu-i lăsat la întâmplare. Pentru că, de la izbucnirea crizei, obişnuiţi ai staţiunii, nemţii, austriecii şi polonezii au început să se rărească, iar românii sunt prea săraci ca să umple staţiunea, hotelierii mizează pe estul Europei!

Rod al unor negocieri prelungite, prima cursă charter cu turişti din Rusia va ateriza la Debreţin săptămâna aceasta. Hotelierii ungari pregătesc pălinca, bograciul, bazinele, sauna şi sala de masaj: "Vin ruşii!". La noi, în schimb, e linişte. Români verzi, nu ne vindem ţara.