Să colectezi selectiv nu înseamnă doar să respecţi legea, ci şi să ai grijă de comunitatea ta şi de mediul înconjurător. Cu acest mesaj simplu, dar esenţial, ADI Ecolect Bihor, compania RER Vest şi primăriile din Zona Metropolitană Oradea 1B dau startul unei campanii de promovare a colectării separate, menite să aducă mai multă claritate, dar şi fermitate, în gestionarea deşeurilor.
În patru fracţii
Colectarea separată a deşeurilor în patru fracţii a fost implementată în mediul rural din Zona Metropolitană Oradea în anul 2024, când sătenii au început să arunce deşeurile ca la oraş, în funcţie de categoria lor: ambalajele din sticlă le aruncă în pubelele verzi, pe cele din plastic şi metal în saci galbeni, resturile din hârtie şi carton în saci albaştri, iar deşeurile reziduale în pubelele negre. Pentru ca reciclarea să fie posibilă, toate resturile trebuie să fie golite de conţinut şi curate.
RER Vest, operator de salubritate autorizat în ZMO, le permite clienţilor săi din aceste comune să colecteze deşeurile şi în saci de altă culoare, cu condiţia să fie transparenţi, astfel încât muncitorii să poată vedea că ridică resturile corecte.
Totodată, de anul trecut, în ZMO s-a introdus şi colectarea separată a deşeurilor textile, care se ridică trimestrial, tot din faţa casei, dacă sunt lăsate în saci transparenţi.
Nerespectarea regulilor de colectare poate atrage efecte nedorite: pot rămâne cu deşeurile în faţa porţii sau, conform legii, pot chiar să fie amendaţi.
Deşeuri "murdare"
În toate comunele din ZMO, infrastructura necesară colectării selective este asigurată, iar în preţul abonamentului lunar, cetăţenii pot arunca oricât de multe deşeuri reciclabile. Aşadar, nimic n-ar trebui să-i împiedice pe oameni să respecte regulile colectării în fracţii.
Totuşi, realitatea din teren arată că bihorenii nu prea respectă regulile sortării deşeurilor pe care le produc. Multe dintre transporturile de deşeuri reciclabile pe care le face RER Vest din Zona Metropolitană către depozitul judeţean de deşeuri sunt refuzate la staţia de sortare şi prelucrare, pentru că între ambalajele reciclabile sunt prea multe gunoaie reziduale şi biodegradabile. Drept urmare, Ecolect Bihor, autoritatea judeţeană în salubritate, primăriile de comune şi RER Vest dau acum startul unei ample campanii de conştientizare.
Sate la pas
În perioada următoare, locuitorii din comunele periurbane vor primi acasă ghiduri de colectare separată, în care le vor fi explicate, din nou, regulile pe care trebuie să le respecte. Distribuirea va avea loc în cadrul unor controale comune pe care le vor face reprezentanţii entităţilor implicate în campanie.
Echipe formate din reprezentanţi ai ADI, ai primăriilor şi ai RER Vest vor verifica sacii cu deşeuri reciclabile ai bihorenilor, iar acolo unde vor vedea că gunoaiele nu au fost bine sortate vor lăsa proprietarilor gospodăriei unul dintre cele 32.000 de ghiduri anume tipărite.
De asemenea, pentru sprijin suplimentar, RER Vest va oferi informaţii actualizate şi videoclipuri explicative pe site-ul propriu, www.rervest.ro şi pe paginile sale de pe reţelele sociale, cu scopul de a-i învăţa mai uşor pe bihoreni cum se aruncă ambalajele corect.
Mesaje pentru firme
În paralel, operatorul de salubritate va lansa şi mesaje de informare dedicate firmelor din ZMO, pentru a le reaminti că şi ele au obligaţii privind gestionarea deşeurilor şi colaborarea corectă cu serviciile de salubritate.
Această campanie vine într-un moment în care atingerea cotelor de reciclare stabilite la nivel naţional şi european devine tot mai dificilă. Autorităţile şi RER Vest speră că, prin informare, transparenţă şi implicare directă în comunitate, vor reuşi să transforme colectarea separată dintr-o obligaţie legală într-un obicei responsabil şi că toţi bihorenii vor înţelege că, pentru un mediu mai curat, fiecare gest de reciclare contează.