Să se facă lumină! Iluminatul de sărbători va fi pornit vineri seară, la ora 18, de pe platoul statuii Ostaşului Român din Parcul 1 Decembrie. Simultan, se vor aprinde instalaţiile montate în parc, pe clădirea Primăriei, în Piaţa Ferdinand şi zona pietonală a străzii Republicii.

Potrivit unui comunicat al Primăriei, după data de 1 Decembrie iluminatul festiv va fi pornit treptat şi pe principalele artere, la intrările şi ieşirile din oraş, în intersecţii, parcuri, poduri şi în zonele aglomerate.

În premieră, municipalitatea va monta instalaţii de lumini în incinta Cetăţii unde va avea loc în perioada 4 – 31 decembrie primul Târg de Crăciun. Podul de lemn de la intrarea în fortificaţie va fi împodobit cu ornamente gen arcată iar pe clădirile din târg vor fi puse ghirlande de lumini.

Spre deosebire de anii anteriori municipalitatea nu va împodobi zone precum Piaţa Unirii, strada Independenţei şi Podul Ladislau din cauză că se află încă în plin şantier.

Potrivit unui comunicat al municipalităţii anul acesta oraşul va fi împodobit cu 13,5 kilometri de plase, medalioane, figurine şi fântâni de lumini. Instalaţiile sunt dotate cu led-uri cu un consum redus de energie, factura de electricitate a iluminatului festiv fiind estimată la circa15.000 lei.

Iluminatul de sărbători va fi asigurat gratuit de firma Luxten Lighting până pe data de 7 ianuarie 2016.