Un bărbat în vârstă de 31 ani din Oradea a fost arestat preventiv pentru 15 zile, sub acuzaţia de viol, după ce, în noaptea de vineri spre sâmbătă, ar fi agresat o femeie în Parcul Petőfi din Oradea.
Potrivit surselor BIHOREANULUI, atacul s-ar fi produs, sâmbătă, în jurul orei 2 dimineaţa, în zona toaletelor publice, victima, o orădeancă în vârstă de 41 ani, fiind salvată de sosirea unui grup de persoane care l-au pus pe fugă pe violator.
Agresorul, Erdei Csaba - Loránt, a fost prins şi reţinut de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore.
Duminică, bărbatul a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru a fi audiat de procuror, iar apoi şi judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Oradea, care a dispus arestarea acestuia pentru o perioadă de 15 zile.
Măsura nu este definitivă, putând fi contestată la Tribunalul Bihor.