Revoltaţi că în luna noiembrie aghiotantul controversatului om de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, Liviu Luca, a înfiinţat un sindicat, numit Sindicatul Naţional Petrom, în care vrea înglobarea forţată a tuturor structurilor sindicale din cadrul OMV Petrom, folosind în acest scop chiar şi şantajul, peste 1.000 sindicalişti de la schela de extracţie din Suplacu de Barcău şi-au delegat reprezentanţii pentru a organiza, marţi, o Adunare Generală Extraordinară, provocată de sosirea intempestivă a lui Luca în comuna bihoreană.

Supăraţi că Liviu Luca îi "lucrează" mână-n mână cu şefii români ai OMV Petrom, iar ei îşi pierd drepturile doar pentru ca mogulul sindical să stoarcă bani de la societate, oamenii au ajuns chiar şi să picheteze sediul unei firme din comuna sălăjană învecinată, Ip, unde Luca desfăşura, în acelaşi timp, o adunare cu un sindicat-marionetă.

Şantaj "sindical"

"Domnul Liviu Luca şi-a făcut apariţia la Suplac pentru a forţa sindicatul nostru să i se supună, în calitatea sa de şef al Federaţiei Sindicale din Petrol şi Energie, printr-o structură sindicală, Sindicatul Naţional Petrom, pe care a înfiinţat-o la finele anului trecut şi pe care doreşte să o declare singura reprezentativă la nivelul societăţii. Scopul este ca numai acest sindicat să poarte negocieri cu conducerea OMV-Petrom, dar problema e că dânsul vrea să facă non-combat în ce priveşte drepturile sindicaliştilor şi în schimb să obţină diverse facilităţi de la conducerea societăţii, pentru firmele pe care le are el şi acoliţii lui", a declarat pentru BIHOREANUL preşedintele sindicatului de la schela de extracţie din Suplac, inginerul Lucian Gal.

Atmosfera în care s-a desfăşurat Adunarea Generală a sindicaliştilor de la schela din Suplac a fost una tensionată, mai ales că - în acelaşi timp - Liviu Luca a convocat, la câţiva kilometri distanţă, în comuna sălăjană Ip, o şedinţă extraordinară a celuilalt sindicat, Petromservice, condus la nivel local de Gheorghe Butcovan, şi care îi este subordonat.

Miza "violului sindical" prin care sindicatul lui Luca, în care figurează 317 membri, vrea să încorporeze sindicatul mare, format din 1.053 de membri, este - spun petroliştii care au participat la adunarea din Suplac - înstrăinarea mişcării sindicale de rosturile ei şi transformarea sindicatului în firmă, aşa cum s-a întâmplat la mijlocul anilor 2000 cu Petromservice. "Petromservice era o firmă a sindicatului care, însă, prin diverse manevre, a fost pusă de Liviu Luca sub controlul lui Sorin Ovidiu Vântu, care a transferat banii într-o firmă offshore din Cipru. Acum vrea să facă la fel", a spus liderul sindical Lucian Gal.

Acesta afirmă că Liviu Luca, în înţelegere cu conducerea OMV-Petrom, vrea să impună existenţa unui singur sindicat, controlat de el, iar pentru a-i "convinge" pe sindicaliştii din întreaga ţară să i se supună, a obţinut de la conducerea societăţii dreptul de a renegocia Contractul Colectiv de Muncă.

În încercarea de a obliga sindicaliştii să se "alinieze" organizaţiei sale, Luca a obţinut de la conducerea OMV-Petrom exclusivitatea de a face propunerile privind acordarea premiilor pentru angajaţi, iar acum se pregăteşte să obţină şi exclusivitatea privind acordarea de bilete de tratament. "Am ajuns în situaţia în care liderul unui sindicat cu 300 de membri este recunoscut ca fiind singurul reprezentantiv, în timp ce sindicatul cu 1.000 de membri, cum este al nostru, să nu conteze. Scopul manevrei lui Luca este ca, în acest fel, angajaţii să treacă toţi la sindicatul lui, pentru că numai acesta ar fi perceput ca apt să le acorde premii şi bilete de tratament", a spus liderul sindicatului "mare", Lucian Gal.

Locotenentul locotenentului

Deşi l-au invitat pe Liviu Luca să participe la Adunarea Generală Extraordinară a sindicatului lor, reprezentanţii celor 1.053 de angajaţi de la schela din Suplac au fost "onoraţi" doar cu prezenţa unuia dintre oamenii de încredere ai acestuia, Manuel Chejnoiu, vice-coordonator al Sindicatului Naţional Petrom.

Solicitat să explice de ce forţează comasarea sindicatului lor cu sindicatul-marionetă condus de Butcovan, cel cu doar 300 de membri, Chejnoiu le-a dat oamenilor explicaţii care nu i-au satisfăcut, spunându-le doar că "aşa a hotărât Consiliul de Conducere al SNP", cel ai cărui membri nu se ştie dacă au fost aleşi de jos în sus sau (cel mai probabil) numiţi de Liviu Luca însuşi.

După circa 45 de minute de discuţii sterile, Chejnoiu a fost dat afară de sindicaliştii conduşi de Gal din sala unde se desfăşura întrunirea şi a plecat în trombă spre Ip, unde avea loc Adunarea Generală a celuilalt sindicat, sub directa supraveghere a lui Luca.

"Luca, nu uita: nu suntem averea ta!"

După alte aproximativ 30 de minute, şedinţa sindicatului "mare" a fost suspendată, întrucât toţi participanţii au decis să descindă la Ip pentru a protesta împotriva lui Luca. Se pare că, oricum aveau această intenţie, deoarece din maşini au scos câteva pancarte, pe care scria "Dictatorul!", "Luca, nu uita / Nu suntem averea ta!" ori i se cerea prietenului lui SOV socoteală pentru averea dispărută a Petromservice, firma sindicală înstrăinată de Luca în beneficiul fostului patron al postului Realitatea TV.

Protestul sindicaliştilor a fost, însă, zadarnic. Participanţii la adunarea sindicatului "mic", desfăşurată în incinta firmei unui afacerist sălăjan prieten cu Luca (dar, spuneau oamenii, şi cu oameni de afaceri influenţi, precum Ion Ţiriac ori Elan Schwarzenberg), au rămas baricadaţi în imobil şi nimeni nu a catadicsit să poarte un dialog cu sindicaliştii sosiţi de la Suplac.

În demersul lor, aceştia au fost asistaţi de un avocat, astfel încât oamenii nu au blocat şoseaua dintre Oradea şi Zalău, iar după mai puţin de o oră, văzând că acţiunea lor este sortită eşecului, i-au pus capăt.

Manifestanţii s-au întors la Suplac, unde şi-au continuat reuniunea, hotărând să refuze în continuare fuziunea prin absorbţie cu micuţul sindicat controlat de Liviu Luca prin localnicul Butcovan. Mai mult, consiliaţi de avocat, oamenii şi-au dat acordul ca sindicatul Petrom - Extracţie şi Producţie Suplacu de Barcău să-i intenteze atât lui Butcovan, cât şi lui Luca procese penale pentru abuz în funcţie.

"Nu e normal să stabilească oamenii lui Luca cine să primească premii şi bilete de tratament, pentru că ei nu reprezintă pe nimeni", spuneau unii dintre sindicalişti, în timp ce liderul lor, Lucian Gal, afirmă că în următoarele zile va dezvălui felul în care Butcovan, la nivel local, şi Luca, la nivel naţional, profită de sindicate pentru a derula afaceri pe firmele personale cu şefii din cadrul OMV-Petrom.